Noul Opel Insignia va împrumuta elemente de design de la Astra şi conceptul Monza şi va avea un nou motor diesel de 160 CP
Noul Opel Insignia va fi prezentat în octombrie şi va împrumuta elemente de design de la Astra şi conceptul Monza, în timp ce propulsia va fi asigurată de un nou motor diesel de până la 160 CP.
La opt ani de la lansarea primei generaţii, Opel Insignia se pregăteşte de o schimbare importantă în toamna acestui an, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, iar presa franceză a aflat deja câteva informaţii inedite despre noutăţile pregătite de constructorul german.
Din punct de vedere al aspectului estetic, noul Insignia va prelua liniile de design implementate deja pe Opel Astra, dar şi pavilionul curbat de pe conceptul Monza, fără ca acest lucru să însemne o îndepărtare de la clasa medie.
De altfel, dimensiunile vor rămâne practic aceleaşi, însă spaţiul din habitaclu va fi mai generos prin montarea trenului de rulare mai în spate. În plus, grila faţă va beneficia de elemente regăsite la modelele unor producători precum Volvo sau Mazda, în timp ce partea din spate va fi complet nouă şi echipată cu blocuri optice cu LED.
Nu în ultimul rând, avem câteva informaţii interesante şi despre motorizările care vor însoţi noul Opel Insignia. Astfel, acesta va fi dotat cu o nouă unitate diesel bi-turbo CDTI de 1.6 litri care va fi disponibilă în trei versiuni de putere: 160 CP, 136 CP şi 110 CP. Din păcate, cel puţin pentru moment, noul Insignia nu va fi disponibil şi într-o versiune hibridă.
Lansarea efectivă pe piaţă a noului Opel Insignia este programată pentru 2017 şi face parte dintr-un plan ambiţios al celor de la General Motors de a lansa nu mai puțin de 29 de noi modele până în 2020.
Via Largus
pai ne asteptam la...o varianta a lui avista nu? asa....vestile nu-s neaparat bune