Noul Nissan Hyper Tourer Concept, un monovolum autonom cu baterii solid-state
Nissan a publicat imagini oficiale cu un nou concept al unei mașini electrice. De această dată este vorba despre Hyper Tourer Concept, un concept care anunță un viitor monovolum autonom și care este alimentat cu baterii în stare solidă.
Continuă lansările de concepte electrice noi din partea celor de la Nissan. Cel mai nou astfel de concept, al treilea la număr în ultimele zile, este botezat Hyper Tourer Concept. Așa cum reiese din numele său, acesta este un monovolum electric, care dispune și de tehnologie de conducere autonomă.
La fel ca celelalte concepte prezentate recent, noul Nissan Hyper Tourer Concept prezintă un design foarte ascuțit al caroseriei, un aspect neobișnuit chiar și pentru un monovolum. Toată caroseria este, de fapt, o suprafață sculptată puternic și vopsită într-o nuanță de bronz specială. Jantele de dimensiuni mari sunt desenate în forma unor discuri aerodinamice și prezintă un motiv artistic special.
Zona plafonului noului concept este conceput aproape integral din sticlă. Ideea principală aici este de a permite cât mai multă lumină să pătrundă în habitaclu. Exteriorul este completat de o dungă iluminată LED care înconjoară caroseria la mijloc.
Pentru că acesta este un concept complet autonom, habitaclul lui Nissan Hyper Tourer Concept este proiectat sub forma unui salon. Scaunele din față pot fi rotite complet la 360 de grade, la fel și cele din spate. Pasagerii din locurile din spate vor putea să poarte o cască specială cu un display integrat. Asta le va putea permite să controleze unele funcții importante ale mașinii, precum reglarea temperaturii în habitaclu sau reglarea volumului radio.
Conceptul dispune și de un sistem avansat bazat pe inteligență artificială, care poate monitoriza semnalele creierului, bătăile inimii, respirația și chiar să simtă mirosul ocupanților. Cu aceste informații luate în calcul, sistemul va putea să regleze automat temperatura și chiar și melodia și lumina din habitaclu.
Noul Nissan Hyper Tourer Concept este alimentat cu baterii în stare solidă, iar conceptul dispune și de sistemul de tracțiune integrală e-4ORCE. Tot aici mai adăugăm și o funcție V2X, ceea ce înseamnă că bateria monovolumului va putea fi folosită ca sursă de alimentare pentru o casă, un magazin sau un birou.
Conceptul va fi prezentat publicului larg în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia.
via Nissan
Masina lu' 50 cent Se potriveste cu dintele de aur. Solid state