Noul Mini Countryman S ALL4: șasiu adaptiv și motor mild-hybrid cu 218 CP

Publicat miercuri, 22.11.2023 12:34 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a prezentat noua versiune Countryman S ALL4, bazată pe cea mai nouă generație a modelului. Aceasta oferă un motor pe benzină, cu sistem mild-hybrid la 48V, și 218 cai putere.

Cea mai nouă generație Mini Countryman a fost prezentată în toamna acestui an. Acum a venit momentul să facem cunoștință cu versiunea Countryman S ALL4.

Fiind bazată pe noul Countryman, această versiune are majoritatea elementelor de design preluate de la acesta. Inclusiv noua grilă frontală octogonală, farurile LED și jantele care pot avea dimensiuni cuprinse între 17 și 21 de inch.

Noul Countryman S ALL4 este disponibil în 4 niveluri de echipare: Essential, Classic, Favoured și John Cooper Works.

Aerodinamica a fost îmbunătățită, astfel că mașina are un coeficient Cx de 0.26. Cel mai bun din segmentul său, transmist reprezentanții companiei.

La interior, pasagerii vor regăsi un bord îmbrăcat în material textil, bicolor, plafon panoramic din sticlă, scaune confort și display-ul rotund OLED, cu diametrul de 240 milimetri. Acesta rulează sistemul de operare de generația a 9-a.

Pasagerii au mai mult spațiu în habitaclu, iar portbagajul are un volum de încărcare cuprins între 450 și 1.450 de litri.

Noul Mini Countryman S ALL4 este echipat cu un motor de 2.0 litri, pe benzină, care lucrează alături de un sistem mild-hybrid la 48V. Unitatea dezvoltă 218 CP și 360 Nm, iar sistemul mild-hybrid plusează cu 19 CP pentru o scurtă perioadă de timp.

Oferta include și un șasiu adaptiv, iar suspensia coboară cu până la 15 milimetri.

O premieră pentru noul Mini Countryman S ALL4 este funcția de condus semi-autonom pe drumurile cu mai multe benzi pe sens, la viteze de până la 60 km/h. Pe scurt, această tehnologie identifică spațiile libere din trafic și schimbă automat banda de rulare atunci când este posibil.

via Mini

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 22.11.2023 15:21

    Uuu .. ce Skoda Yeti frumos. Cum adica nu e Yeti?!

  • Trilulilu, miercuri, 22.11.2023 15:27

    Un X1 restilizat.

  • Mircea Badea, joi, 23.11.2023 06:57

    e la fel de util ca ceasul de pe piciorul rihanitei..asa ceva..

  • arhitect, joi, 23.11.2023 09:28

    daca nu ai un designer, sa-l cumperi…