Noul Mercedes-Maybach S680, tunat de Brabus: motor V12 de 850 CP și preț de 470.000 de euro
Compania de tuning Brabus a lansat un nou pachet de tuning pentru modelul de lux Mercedes-Maybach S680. Noul pachet aduce un motor V12 mai puternic, precum și o serie de modificări estetice.
Mercedes-Maybach S680 tocmai a primit un pachet de tuning din partea celor de la Brabus. Noul pachet aduce, printre altele, modificări la exterior, un motor mai puternic și câteva modificări tehnice minore. Sub capotă se regăsește acum un motor V12 de 6.3 litri, față de 6.0 litri cum este cazul lui S680 nemodificat.
Datorită unor turbocompresoare mai mari și a altor modificări, puterea motorului ajunge acum la 850 de cai putere și un cuplu limitat electronic la 1100 Nm. Motorul este cuplat la o cutie de viteze automată cu 9 trepte. Cu ajutorul noului propulsor, modelul de lux tunat de Brabus are nevoie de 4.2 secunde pentru a atinge 100 de km/h, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 de km/h.
Noul pachet al tuner-ului german aduce și câteva modificări vizuale. Modelul primește acum elemente aerodinamice confecționate din fibră de carbon, care pot fi vopsite într-o nuanță de negru lucios sau în negru mat. Aici vedem un spoiler frontal nou, precum și un difuzor aerodinamic montat în zona inferioară a barei din spate. Jantele de 22 de inch completează exteriorul lui S680.
Pachetul mai aduce și o evacuare nouă din oțel inoxidabil și cu valve active pentru reglarea sunetului motorului. De asemenea, modelul mai primește și un modul de control nou pentru suspensia pneumatică, o dotare care permite coborârea gărzii la sol cu 20 de milimetri.
La final, habitaclul este dotat și cu ornamente din fibră de carbon în zona volanului, pedalelor, bordului, consolei centrale și chiar în panourile portierelor. Scaunele sunt îmbrăcate în piele gri în combinație cu microfibră Dinamica.
Noul Mercedes-Maybach S680 tunat de Brabus costă 470.000 de euro.
via Brabus