Noul Mercedes-Benz Clasa C facelift: motorizări electrificate și design revizuit

Publicat marţi, 18.08.2026 10:32 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Clasa C facelift, în versiune termică. Este disponibilă atât în variantă Sedan cât și break, iar gama de motorizări este compusă din propulsoare electrificate.

La jumătatea lunii aprilie, germanii de la Mercedes-Benz au prezentat oficial noul Clasa C electric. Acum a venit momentul să facem cunoștință și cu versiunea termică, oferită atât într-o variantă sedan cât și break.

Designul modelului de clasă medie a fost revizuit, atât în partea din față cât și în spate. Avem, pentru prima oară pe un Clasa C, o grilă frontală cu un contur iluminat (în funcție de piață și logo-ul este iluminat), faruri LED cu semnătură luminoasă sub forma stelelor Mercedes-Benz și jante cu dimensiuni cuprinse între 17 și 19 inch.

Paleta de culori exterioare include două nuanțe noi, denumite Argintiu Lavender Metallic și Gri Moody Sky Metallic.

FARURILE DIGITAL LIGHT, OPȚIONALE

Opțional, clienții pot opta pentru pachetul AMG Line Plus, dar și pentru farurile Digital Light. Acestea luminează cu 40% mai mult și consumă cu 50% mai puțină energie decât tehnologia precedentă.

Aerodinamica a fost, la rândul ei, îmbunătățită, astfel că varianta sedan are un coeficient Cx de 0.24, iar varianta break un coeficient de 0.26.

INTERIOR INSPIRAT DE CLASA S

Habitaclul a fost aliniat la noua filozofie Mercedes-Benz, denumită "Welcome home" și preia mai multe detalii de design de la fratele mai mare Clasa S.

Pe lângă suprafețele tactile cu care ne-am obișnuit deja, volanul integrează două rotițe fizice. În spatele lui regăsim un instrumentar de bord complet digital, de 12.3 inch, în timp ce display-ul central al sistemului multimedia are 11.9 inch și este poziționat pe verticală.

Sistemul multimedia MBUX de generația a patra folosește inteligența articială de la ChatGPT, Microsoft Bing și Google Gemini, astfel că asistentul virtual poate purta discuții naturale. Sistemul de navigație este bazat pe Google Maps, iar clienții pot comanda și un sistem audio Burmester 3D Surround cu 15 incinte și un amplificator de 710 W.

Scaunele au fost și ele regândite pentru un confort superior și vin cu funcție de masaj. Sistemul de iluminare ambientală are 64 de culori noi.

Materialele și finisajele din habitaclu au fost și ele îmbunătățite. Oferta include două culori noi pentru tapițerie (Maro Warm Beech și Roșu Cherry) și trei variante noi pentru ornamentele interioare. În continuare, clienții pot bifa o tapițerie din piele ecologică, piele naturală și piele Nappa de înaltă calitate.

Portbagajul are un volum de încărcare cuprins între 490 și 1.510 litri, iar bancheta se fracționează în raport 40:20:40. Mai mult, locurile din spate pot fi rabatate individual.

MOTORIZĂRI PE BENZINĂ ȘI DIESEL MILD-HYBRID

Gama de motorizări este electrificată și include propulsoare cu patru cilindri pe benzină, diesel și versiuni plug-in hybrid. Toate sunt pregătite pentru viitorul standard Euro 7, iar primele două variante vin în compania unui sistem mild-hybrid la 48V care suplimentează cu 23 CP și 205 Nm în anumite situații.

Unitatea pe benzină, de 2.0 litri, are un nou compresor electric auxiliar, astfel că fenomenul de turbo lag este redus la minim. Motorul pe benzină este disponibil în trei versiuni de putere: 177 CP și 270 Nm pentru C 200, 218 CP și 320 Nm pentru C 250 și 258 CP și 400 Nm pentru C 300.

Agregatul diesel, cu patru cilindri, este disponibilă în două configurații de putere: 163 și 200 de cai putere.

PHEV CU 100 KM AUTONOMIE ELECTRICĂ

Versiunea plug-in hybrid combină un motor pe benzină, cu patru cilindri, o unitate electrică și o baterie de 19.53 kWh care promite o autonomie pur electrică de până la 100 de kilometri. Ansamblul dezvoltă în total 395 de cai putere și 650 Nm în cazul versiunilor C 400 e 4Matic sedan și C 400 4Matic Estate. Clienții pot opta și pentru versiuni cu roți motrice spate.

Acumulatorul poate fi încărcat la stații AC cu 11 kW, iar la stații DC cu până la 55 kW.

Suspensia a fost revizuită, iar puntea spate poate fi comandată și cu funcție viratoare. Astfel, raza de bracaj este redusă cu 43 de centimetri, până la 10.64 metri.

Din punct de vedere al sistemelor de asistență și al siguranței, noul Mercedes-Benz Clasa C termic este echipat cu 10 camere video, 5 senzori radar și 12 senzori ultrasonici. Pe lista sistemelor opționale regăsim, printre altele, MB Drive Assist cu Lane Change Assist, MB Drive Assist Plus, MB Drive Assist Pro, Manoeuvring Assist și Trailer Manoeuvring Assist.

Lista de comenzi a fost deja deschisă. În Germania, prețurile versiunii C 200 sedan încep de la 41.045 euro cu TVA inclus.

via Mercedes-Benz

  • Strâmtoarea Ormuz, marţi, 18.08.2026 11:20

    Două aspecte care se impun a fi nu doar amintite in treacăt, ci amendate: 1) - la partea frontala se constata o demasculinizare forțată cât se poate de repugnantă. Cu atat mai stranie si iremisibilă această filosofie a celor de la Stuttgart cu cat Mercedes oferă de ceva ani deja "celebrele" alternative devirilizate, acele obscen de multe modele electrice in care colcăie estrogenul. 2) - lipsa versiunii 300d la debutul acestei generații primenite, un propulsor etalon intre motoarele de 2.0L cu aprindere prin compresie.

  • @Strâmtoarea Calafat, marţi, 18.08.2026 12:30

    Ai puține idei, dar crețe și fixe! Te crezi mascul feroce și crezi că ai nevoie de testosteron, când de fapt ai avea nevoie de test...de inteligență, ca să vezi cât ești de în urmă la acest capitol. Toate astea probabil ți se trag de la faptul că ai inhalat prea mult fum de la tigăile Diesel puturoase pe care le-ai condus, sau poate chiar de la tractorul la volanul căruia ți-ai petrecut anii în carieră.

  • Bălăceanca, marţi, 18.08.2026 13:03

    Nebunul de la Calafat e eternul și fascinantul inoperabil. Cel mai deștept de pe aripa schizofrenici cu patalama. Noi îl iubim mult, ne aduce doza zilnică de amuzament într-o mare de nevrotici.

  • MarS, marţi, 18.08.2026 15:10

    Evolutie buna la exterior, cam rotunjoara pt mine Interiorul nu imi place deloc, mai reusit la EVul echivalent. Seria 3 va avea acelasi limbaj de design interior ... cred ca e mai bine asa

  • petre dancus, marţi, 18.08.2026 15:32

    jențile îs fercheșe la sedan si break

  • ignis, marţi, 18.08.2026 17:00

    Bine că n-au pus ecranul ăla central în dreptul pedalelor. Așa, omul, când vrea să se uite la navigație, își coboară privirea numai la nivelul butonului de pornire al motorului.

  • Matei_cel_nou, marţi, 18.08.2026 17:52

    Interioarele Mercedes rămân la înălțime dar bordurile rămân de neînțeles. Totul e aiurea, aglomerat, obositor, fără logică, parcă aruncate la grămadă, să fie. Ecranul din spatele volanului plutește fără sens când putea fi integrat în bord. Are niște margini imense și un contur argintiu ca să accentueze marginile alea. Gurile de aerisire sunt oribile. Știu că unora le plac, mie mi-au displăcut de când le-au introdus pe A Klasse. Măcar ăla se vroia un model adresat tinerilor neliniștiți. Aici nu își au locul, și la propriu și la figurat. Amplasamentul celor din mijloc i-a forțat să împingă în jos ecranul. Cum bine spune @ignis, asta nu e deloc ergonomic. Chiar periculos. Și dacă ecranul șoferului are cât de cât un motiv să plutească, cel central nu are. Nu știu de ce nu e integrat în consola centrală. La fel, margini imense. Apoi iar plasticul ăla negru și lucios, magnet de amprente? Lumini peste tot... Mai sunt și albastre, cea mai obositoare culoare. Da, știu ca poți schimba dar de ce au ales să o prezinte cu albastru?

  • ^^^^^^^, marţi, 18.08.2026 19:00

    Ești tare înghesuit . Nu ţi-a trecut prin bostan ca-i un mesaj subliminal dar si o forma fățișă a solidarității, in divizia Benz de masini electrice cifrele sunt groaznice, deci situatia-i albastră. De-un albastru infinit.

  • Matei_cel_nou, marţi, 18.08.2026 21:06

    "Sales of battery-electric vehicles from Mercedes-Benz have surged this year, but overall demand for their models has contracted, highlighting a shift that several other car manufacturers are experiencing." "Mercedes-Benz global electric vehicle sales rebounded strongly in the second quarter of 2026, with battery-electric vehicle (BEV) sales jumping 51% year-over-year" Trompețică, mai ușor cu ciocolata că ți se apleacă.

  • miai, marţi, 18.08.2026 21:50

    Miam loat mashina electika dar una ieftina că n am bani de Mergedes bineînțeles, dar macar îmi aduc și eu aportul la salvarea planetei și afundarea SEN in bezna. Semnat . Gletius Maximus

  • Dutz, joi, 20.08.2026 18:18

    Multe lucruri bune mai ales ca sw-ul arată superb, și în general o mașină completă. Din păcate ecranele sunt un dezastru în special cel cu instrumentarul de bord. Nu în ultimul rând salut introducerea a încă 64 de tonuri de culori noi pentru luminile ambientale… în sfârșit :). Mă întreb câți dintre noi putem distinge mai mult de 20.