Noul Mercedes-AMG CLE poate fi comandat în România: start de la 89.100 de euro
Clienții din România pot comandat noul Mercedes-AMG CLE, în versiune CLE 53 4Matic+ Coupe. Modelul german pornește de la 89.080 de euro, cu TVA inclus.
În toamna anului trecut, Mercedes-Benz a publicat lista de prețuri pentru noul CLE. La noi în țară, modelul german pornește de la 58.600 de euro. Acum, clienții din România pot opta și pentru versiunea Mercedes-AMG CLE 53 4Matic+ Coupe.
Modelul de performanță vine echipat cu un motor de 3.0 litri, cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 449 CP și 560 Nm. Unitatea vine în compania unui sistem mild-hybrid la 48V, care suplimentează cu 23 CP și 205 Nm pentru o scurtă perioadă de timp.
În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 4.2 secunde, iar viteza de top ajunge la 250 km/h. Sau 270 km/h, dacă este bifat pachetul AMG Driver.
Noul Mercedes-AMG CLE 53 pornește în România de la 89.080 de euro, cu TVA inclus.
Pentru această sumă primești, printre altele, jante de 19 inch, sistem multimedia MBUX, instrumentar digital de bord, ornamente interioare cu structură metalică, centuri de siguranță roșii, volan AMG Performance îmbrăcat în piele.
via Mercedes-Benz