Noul Lexus RZ 450e: geamănul lui Toyota bZ4x debutează cu 313 CP și peste 400 kilometri autonomie

Publicat miercuri, 20.04.2022 13:21 de Alexandru Monenciu

Lexus RZ 450e, primul model cu zero emisii dedicat al constructorului nipon, a debutat oficial. Acesta este dezvoltat pe aceeași platformă ca Toyota bZ4x și Subaru Solterra, dar vine cu o serie de îmbunătățiri.

După o lungă campanie de promovare, Lexus a publicat acum primele informații și imagini cu noul SUV electric RZ 450e.

Chiar dacă este dezvoltat pe aceeași arhitectură ca Toyota bZ4x și Subaru Solterra, modelul celor de la Lexus vine cu o serie de îmbunătățiri, inclusiv cu mai multă putere. Cea mai vizibilă diferență este, însă, designul.

Noul RZ 450e folosește mai puțin plastic pentru elementele de protecție de la exterior, plafonul, montanții și oglinzile sunt vopsite în negru lucios, farurile au fost revizuite, iar, în spate, numele producătorului a fost ales în locul clasicei embleme.

Și interiorul este diferit, din punct de vedere al poziționării unor elemente, iar ecranul central al sistemului multimedia are o diagonală de 14 inch.

Lexus RZ 450e este echipat cu două motoare electrice, astfel că oferă tracțiune integrală, sau Direct4 în limbaj Lexus. Cele două dezvoltă împreună 313 cai putere, cu 96 CP mai mulți decât Toyota bZ4x echipată cu tracțiune integrală.

Din pachet mai face parte și o baterie de 71.4 kWh. Autonomia este de peste 400 de kilometri cu o singură încărcare, în funcție de nivelul de echipare ales.

Debutul pe piață este programat pentru finalul acestui an.

via Lexus

  • Gabi, miercuri, 20.04.2022 14:32

    Autonomia aceasta este numai buna pentru mers la piata si inapoi.

  • @Gabi, miercuri, 20.04.2022 22:32

    Avand in vedere ca majoritatea romanilor fac zilnic drumuri de cate 500 km, clar este un mare dezavantaj o autonomie de +300 km.

  • dan_grc, miercuri, 20.04.2022 23:17

    Calitatea interiorului nu pare demnă de Lexus, frate geamăn cu Toyota, dar trebuia alt interior .

  • Scrooge, miercuri, 20.04.2022 23:53

    @Gabi....mergi zilnic la benzinarie ? .....cat la suta din romani stau la bloc si cati la casa sau au un loc in care pot sa-si bage masina zilnic la incarcat ? Daca autonomia e WLTP real faci sub 300....oricum iarna faci real 250 lejer cu tot cu pompa de caldura.

  • r, joi, 21.04.2022 09:15

    Design inconfundabil Lexus, un pic mai proaspăt chiar. Din păcate la gura de alimentare au lăsat un doi oligofreni unul să o poziționeze altul să o deseneze (sunt capace de canal care au un luft mai mic) de încep să mă întreb ce alte surpize mai poate oferi . Cât despre autonomia unei mașini pe care au pretenția să dai o căruță de bani acest lucru pare să facă parte din căderea imperiului ....(câte mai puțin și mai prost în fiecare zi).

  • ACE - Craiova, joi, 21.04.2022 14:13

    Nu are cum sa aiba o autonomie de numai 362 km in ciclul WLTP - poate in ciclul american (EPA)!!!! In mod sigur autonomia va fi peste 400 km WLTP!!! TOYOTA BZ4X (AWD) are o autonomie omologata de 470 km in ciclul WLTP si are baterie IDENTICA iar motorizarea este destul de apropiata ca valoare!!!