Noul Kia Stonic a fost prezentat în România. Crossover-ul de clasă mică atacă 2008, Captur și noul T-Roc

Publicat marţi, 21.11.2017 11:53 de Mircea Meşter

Kia are începând cu această toamnă un reprezentant în segmentul SUV-urilor/crossoverelor de clasă mică. Noul Kia Stonic a fost lansat în România și e gata să primească comenzi din partea clienților interesați de o astfel de mașină.

Kia a lansat oficial în România noul Stonic, primul crossover de clasă mică a mărcii coreene. Conceput pentru a se lupta într-un segment din ce în ce mai popular împotriva unor rivali precum Renault Captur, Peugeot 2008, Nissan Juke, dar și nou-veniții Opel Crossland X, Volkswagen T-Roc, Seat Arona sau Hyundai Kona, noul Stonic a fost prezentat în cadrul unui eveniment de tip test drive care a avut loc în jurul Bucureștiului.

Kia Stonic poate fi considerat fratele mai înalt al noului Rio, fiind construit pe aceeași platformă și împărțind motorizările cu hatch-ul de segment B al coreenilor. Cu dimensiuni puțin mai generoase și cu un portbagaj mai mare cu 27 de litri față de fratele său mai mic, noul Stonic costă cu circa 1700 de euro mai mult în configurație tehnică și în echipare identice cu cele ale lui Rio. La nivel de apariție, Stonic se prezintă ca o variantă "dură" a lui Rio, modelul sud-coreean semănând mai degrabă cu cea pe care o are gama Stepway în gama Sandero decât cu un SUV/crossover în adevăratul sens al cuvântului.

La interior, Kia Stonic integrează un ecran tactil cu o diagonală de 7 inch. Sistemul de infotainment oferă conexiune Apple CarPlay și Android Auto și preia și o parte dintre funcțiile din habitaclu. Astfel, consola centrală este ceva mai aerisită și integrează mai puține butoane fizice.

Automarket va publica un test în detaliu cu noul Stonic în următoarea perioadă.

În România, Kia Stonic va fi disponibil în versiunile Urban și Trend. Cel mai accesibil Stonic folosește motorul de 1.2 litri benzină de 84 de cai putere cuplat la o cutie manuală cu cinci rapoarte. Prețul de pornire este de 13.709 euro cu TVA. Cea mai accesibilă versiune echipată cu motor diesel pleacă de la 16.827 de euro și dispune de unitatea de 1.6 litri de 110 cai putere.

Kia Stonic, dotări de serie (echipare Urban): Sistem Start-Stop, Direcție ajustabilă pe înălțime și adâncime, Discuri de frână față (15 inch) și spate (14 inch), Airbag-uri frontale, laterale și cortină, Jante din oțel cu capace 15 inch, Kit de reparație anvelopă, Faruri Halogen cu aprindere automată pe timp de zi, Tapițerie stofă, Scaun șofer cu reglaj pe înălțime, Geamuri electrice față, Banchetă spate fracționabilă 60/40, Display de 7 inch, Mufe AUX și USB, Comenzi audio pe volan, Bluetooth cu comenzi vocale, Închidere centralizată, Aer condiționat manual.

MOTORIZĂRI
(Date tehnice complete AICI)
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Urban Trend
1.2 GSL Benzină
84 CP
Man5 13.709 14.316
1.4 GSL Benzină
100 CP
Man6 14.387 14.994
1.0 T-GDI Benzină
120 CP
Man6 15.411 16.017
1.6 DSL Diesel
110 CP
Man6 16.827 17.434

Pe lista de opționale, clienții lui Stonic pot găsi un sistem automat de climatizare, o cameră video pentru mersul cu spatele, volan și scaune încălzite, dar și un sistem de avertizare cu privire la depășirea benzii de rulare. Totodată, clienții pot opta și pentru o caroserie vopsită în două nuanțe. 

Noul Kia Stonic vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Kia Stonic
1.0 benzină turbo, Urban
120 5.0 10.3 15.411
Fiat 500 X
1.6 benzină, Pop
120 6.4 11.5 17.946
Ford EcoSport
1.5 benzină, Trend
110 6.3 13.3 15.650
Mazda CX-3
2.0 benzină, Challenge
120 5.9 9.0 17.690
Mitsubishi ASX
1.6 benzină, Inform
117 5.8 11.5 17.981
Nissan Juke
1.2 benzină, Acenta
115 5.6 10.8 16.980
Peugeot 2008
1.2 benzină, Active
110 4.4 9.9 16.201
Suzuki Vitara
1.6 benzină, Cool
120 5.3 11.5 13.650
Volkswagen T-Roc
1.0 benzină, Trendline
115 5.2 NC 16.944
Renault Captur
1.2 benzină, Intens
120 5.5 9.9 16.650
Citroen C3 Aircross
1.2 benzină, Feel
110 4.9 10.2 15.400
Hyundai Kona
1.0 turbo, Highway
120 5.2 12.0 21.146
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Pana, marţi, 21.11.2017 12:05

    Care este logica pentru care ati trecut in tabel si ASX? E un model f vechi, la sfarsit de cariera si cel mai important, e un SUV compact.

  • mircea, marţi, 21.11.2017 12:13

    @Pana Faptul că e vechi și la sfârșit de carieră nu înseamnă că nu are dimensiuni care-l califică în plaja dintre limitele segmentului. E o informație orientativă, o poți considera utilă sau nu.

  • Gabi, marţi, 21.11.2017 12:39

    Mergea și un Hyundai Kona în tabelul de comparații :)

  • Pana, marţi, 21.11.2017 12:47

    @mircea: Multumesc de raspuns. Adevarul este ca nici clasele astea nu mai sunt ce au fost candva. :)

  • mircea, marţi, 21.11.2017 12:48

    @Pana După lansarea diferitelor denumiri de marketing care transformă SUV-urile în crossovere și invers, totul pare diluat și flexibil. De fapt e simplu, doar trebuie să ignori ce spun mărcile și să așezi modelele conform dimensiunilor. Iar când dimensiunile nu sunt clare (vezi cazul Dacia), te uiți la motorizări și la poziționarea pe piață. Și, cumva, ies clasele. :) Greu, da' ies.

  • mircea, marţi, 21.11.2017 12:59

    @Gabi Rezolvat, merci de heads-up.

  • Lexmark, marţi, 21.11.2017 13:03

    OK, am inteles treaba cu ASX-ul insa sunt curios cum de nu apare Toyota CHR aici tinand cont de volumele de vanzari pe care le are si care e deja de un an pe piata si in schimb regasesc Cross Pollo-ul, pardon T-Roc-ul care nici nu stiu dc a inceput sa se vanda? Te rog Mircea, vino cu o lamurire. Iti multuimim!

  • kim_vl, marţi, 21.11.2017 13:15

    ASX-ul e in clasa cu Qashqai-ul, deci...

  • xxx, marţi, 21.11.2017 13:16

    @Automarket Mircea, ok dar atunci poți sa pui si Duster 4x2 1,6 benzina chiar si 1,2 turbo. Ca sa nu zicem ca mașina aceasta cu motor de 1,2 benzina se poate compara foarte bine cu Sandero STEPWAY

  • Kirotractor, marţi, 21.11.2017 13:37

    Sper doar ca apropiatul test-drive să NU fie cu versiunea diesel (turometrul mașinii din poză arată că de ea e vorba totuși, așa că n-avem scăpare, se pare. :-)) Mici întrebări în devans: - Jantele din aliaj (pe 16 parc-ar fi aici) sînt poate incluse-n varianta Trend? Că alea pe 17 costă vreo 400 euro, după configuratorul (surprinzător de primitiv, poate doar la noi?) de pe site-ul coreenilor. - Prețul metalizării rămîne oare la fel de accesibil cum ne-a obișnuit Kia la alte modele? - Dar al culorii bi-ton? (că asta n-apare deloc pe site.) În orice caz, un discount similar - și mai ales permanent - ca ăla băgat de Hyundai pt Kona (2.800 euro) nu i-ar strica nici fratelui Stoic. :-)

  • mircea, marţi, 21.11.2017 14:15

    @Lexmark C-HR este, așa cum îi zice și numele, segment C. Compact. E mai sus. @kim_vl La Mitsubishi există un model complet nou în clasă cu Qashqai. Se numește Eclipse Cross și vine foarte curând și la noi. @xxx Da, se poate pune și Duster. Dar orientarea celor două modele este complet diferită. Așa cum ai spus tu, mai degrabă punem Sandero Stepway, e mult mai aproape ca profil. @Kirotractor Se întâmplă rar să alegem noi motorizarea pe care o vom testa. Dar trebuie să înțelegem cu toții că dieselul și benzina se cumpără în continuare în România, în Europa și în lume, deci nu le putem ignora nici pe una, nici pe cealaltă.

  • Lexmark, marţi, 21.11.2017 14:33

    Ahaaaa... Deci CHR-ul e in aceeasi clasa cu Tiguanul,nu?... :) Bun asa.

  • ferg, marţi, 21.11.2017 14:38

    Eu zic ca mai concureaza cu cineva... Suzuki SX4 S-CROSS 1.0 COOL 2WD - 112CP - pret ...14.500 Euro

  • Marian, marţi, 21.11.2017 15:24

    Tare ciudata treaba cu Hyundai Kona... practic folosesc aceeasi platforma si totusi diferentele sunt enorme intre cele doua modele - si la performante dar mai ales la pret. WTF???

  • mircea, marţi, 21.11.2017 15:41

    @Lexmark Exact acolo. Mai exact, identic ca lungime cu Ateca, fratele Seat al lui Tiguan :) Reține că un segment de piață nu înseamnă un reper, ci o plajă de dimensiuni între care se încadrează modelele. Dacă un model se află în partea inferioară a segmentului dpdp al dimensiunilor, nu înseamnă că unul mai mare e într-o clasă superioară. Uite, îți citez din testul meu cu C-HR, pe care te invit să-l citești aici, dacă n-ai făcut-o deja: http://www.automarket.ro/test-drive/toyota-c-hr-12-turbo-115-cp-74857.html "Întrebarea principală legată de C-HR, la care ne-am propus să răspundem în testul de azi, este însă mare și lată: ce este de fapt SUV-ul japonez? Pentru că după formă, profil și alură ai băga mâna în foc că vorbim despre un concurent al SUV-urilor mici - Captur, Juke, Mokka și ceilalți, însă o privire aruncată asupra dimensiunilor și a numelui (C-ul din denumire e un indiciu ascuns că vrbim despre segmentul compact) trădează o înrudire mai apropiată cu SUV-urile compacte: Toyota C-HR are fix lungimea noului Seat Ateca, e foarte apropiat de Qashqai (modelul Nissan are doar 1.7 centimetri în plus) și depășește în dimensiuni noul Suzuki SX-4, de exemplu". @ferg În gama Suzuki, modelul de segment mic e Vitara, iar S-Cross e considerat de segment superior, deci compact. Ele sunt însă destul de apropiate ca dimensiuni (ba chiar Vitara e mai lat, dacă nu mă înșel) și de aici haosul din gama Suzuki când vine vorba de așezarea pe segmente.

  • Kirotractor, marţi, 21.11.2017 16:43

    @Marian: Deși coreencele au practic dimensiuni identice, NU au și platformă comună, cea a lui Kona fiind mai grea/complexă. ...De ce? Datorită versatilității asigurate din proiect - nu doar pentru tracțiunea integrală (lipsă pe Stonic, implicit fără tunel central), ci și pentru apropiata (2018) versiune Kona electrică 100%.