Noul Ford Transit Custom primește versiuni cu motoare diesel și hibride
Ford a lansat două versiuni noi pentru noua generație Transit Custom. Modelul utilitar primește o versiune cu motoare diesel, precum și o versiune cu un propulsor hibrid cu încărcare la priză. Cele două motorizări noi li se vor alătura versiunii pur electrice E-Transit Custom.
Mai devreme în acest an, Ford a dezvăluit noua generație Transit Custom, sub forma unei utilitare electrice. Ovalul albastru și-a propus ca până în 2024 să lanseze nu mai puțin de 4 vehicule comerciale cu zero emisii. Astfel, noua generație E-Transit Custom este primul model lansat din această gamă.
Așa cum am aflat mai devreme, versiunea electrică a lui Transit Custom oferă două motoare electrice: unul de 133 de cai putere, celălalt de 217 cai putere. Indiferent de propulsorul ales, Ford Transit E-Custom promite o autonomie de 380 de kilometri în regim WLTP.
Acum, constructorul american a dezvăluit versiuni noi pentru modelul utilitar. Mai exact, Transit Custom va fi disponibil cu motoare diesel, precum și cu una hibridă cu încărcare la priză. Cei care aleg versiunea diesel vor avea de ales între 4 propulsoare Ford EcoBlue cu puteri diferite: 110, 136, 150 sau 170 de cai putere.
Motoarele sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte în dotarea standard. Opțional, este disponibilă și o cutie automată cu 8 trepte, alături de un diferențial mecanic cu alunecare limitată. Indiferent de motorizarea aleasă, versiunea tradițională a lui Ford Transit Custom are o capacitate maximă de remorcare de 2500 de kilograme.
De asemenea, este disponibil și un sistem nou de tracțiune integrală, valabil în premieră pentru Transit Custom.
Pe lângă versiunile cu motoare diesel, noua generație a utilitarei primește și o versiune cu propulsor hibrid plug-in. Acesta combină un motor pe benzină în ciclu Atkinson de 2.5 litri cu o baterie de 11.8 kWh. Rezultatul? O autonomie de până la 57 de kilometri în modul electric. De asemenea, la această versiune este disponibilă și o putere de 2.3 kW pentru unelte și echipamente electrice prin intermediul ProPower Onboard.
Producția noului Ford Transit Custom va începe abia în toamna lui 2023. Modelul va fi construit în Turcia, la uzina de la Kocaeli.
via Ford
ce nebuni mai cumpara motorinul?