Noul Ford Ranger vine la Geneva

Publicat miercuri, 18.02.2009 11:00 de Mircea Meșter

Standul Ford de la Geneva va gazdui premiera europeana a noii genaratii Ranger. Pick up-ul Ford e ceva mai stilat.

Ford aduce la Salonul Auto de la Geneva noua generatie a pickup-ului Ranger, un model care este vandut de compania americana in 100 de tari ale lumii si care a ajuns la un nou nivel din punct de vedere stilistic. Noul ranger este disponibil in versiuni ed caroserie, Single Cab, Rear Acces Panel (RAP) Cab si Double Cab.

Construit in Thailanda, la fel ca ultimele generatii Ranger, noul model reuseste sa primeasca un look ceva mai modern, dominat frontal de cele trei bare orizontale cromate ale grilei. Apar doua grilaje laterale negre, de dimensiuni reduse, care incadreaza grila frontala, si doua blocuri optice cu forma ceva mai rotunjita. Masina a fost dezvoltat extensiv in tunelul aerodinamic, noua forma a oglinzilor laterale fiind principalul rezultat al acestor teste. Desenul general este ceva mai aerodinamic, chiar daca Ranger si-a pastrat acel look dominant de utilitara buna la toate.

Totusi, Ford denumeste noul Ranger "o utilitara lifestyle". Pentru a sublinia caracterul lifestyle al modelului sau, Ford a adaugat in oferta nu mai putin de 10 nuante exterioare pentru caroserie, cinci dintre acestea fiind nou-aparute in peisajul modelului: Highland Green, Wining Blue, Lagoon Blue, Copper Red si Desert Bronze.

Interiorul este un hibrid intre elementele necesare unei utilitare si cele hi-fi de ultima generatie. Astfel, noul Ranger dispune de mufe auxiliare pentru MP3 Playere moderne, cum este iPod-ul, de un sistem audio capabil sa citeasca si el formatul MP3, dar si de multiple spatii de stocare pe usi si pe consola centrala. Conform comunicatului emis de Ford, noul ranger va dispune de oglinzi si geamuri actionate electric inca din versiunea standard, iar sistemul de climatizare face parte si el din ultima generatie de pachete auto.

Optiunile de sub capota ale noului model se refera la doua motoare Duratorq TDCi. In primul rand, este vorba de propulsorul de 2.5 litri de 143 CP si 330 Nm care in versiune 4x2 consuma 8.3 litri/100 km, iar in varianta 4x4 "mananca" 8.9 litri/100 km. Cea mai puternica unitate disponibila sub capota noului Ranger este insa motorul de 3.0 litri dezvolta 156 de cai putere si 380 Nm.

"Foarte important pentru toti clientii nostri este faptul ca motoarele TDCi ajung la cuplul maxim dezvoltat la doar 1800 rpm. Asta face ca Ranger sa fie ideal pentru performante on-road sau pentru carat marfa", declara oficialii Ford in comunicatul de presa. Conform cifrelor comunicate de Ford, noul Ranger poate sa care sau sa remorcheze pana la 3000 de kilograme.

  • alex, miercuri, 18.02.2009 13:10
    :)

    Ce-i cu Mazda asta?

  • VAL, miercuri, 18.02.2009 14:27
    FORD

    In Europa se alinenteaza cu litru nu cu galonul.Nu suntem cowboy.Tindem spre civilizatie.Asa sper!!!!!!!

  • davyd, miercuri, 18.02.2009 19:29
    place

    mie imi place mult ford ranger.......acum arata mult mai bn desi nici asta ce se comercializeaza acum nui urat deloc.....