Noul DS 4: motorizări cu până la 225 de cai putere și versiune pur electrică din 2024

Publicat marţi, 31.08.2021 12:01 de Alexandru Monenciu

Francezii de la DS Automobiles își extind gama de modele odată cu debutul oficial al noului DS 4. Acesta este disponibil în trei variante, iar lansarea pe piață este programată pentru al patrulea trimestru din 2021

DS Automobiles, marcă premium independentă din anul 2015, a publicat primele imagini și informații despre DS 4, al patrulea model din gamă.

MODEL DE SEGMENT C PREMIUM

Noul DS 4 este construit pe o versiune îmbunătățită a arhitecturii EMP2 (70% componente noi sau exclusive) și măsoară 4.40 metri în lungime, 1.83 metri sunt trecuți în dreptul lățimii, iar înălțimea este de 1.47 metri. Jantele pot avea dimensiuni de până la 20 de inch.

Modelul francez este disponibil în trei variante: DS 4, DS 4 Cross (elemente specifice unui SUV) și DS 4 Performance Line. Paleta de culori include șapte nuanțe, dintre care 2 noi: Or Cuivre și Gris Laque.

Din punct de vedere estetic, noul DS 4 se distinge prin farurile DS Matrix LED Vision, luminile de zi cu 98 de LED-uri pe fiecare parte, grila DS Wings cu formă tridimensională, capota lungă, mânerele retractabile ale portierelor și linia plafonului plonjată.

INTERIOR DIGITAL

Pasagerii vor regăsi un interior digital, ergonomic, împărțit în două zone distincte, cu comenzi regrupate în trei zone de referință. Portbagajul are un volum de încărcare de 430 de litri.

În funcție de nivelul de echipare selectat, habitaclul poate fi dotat cu materiale premium (piele, Alcantara, carbon forjat, lemn), scaune ventilate și cu funcție de masaj, sistem de iluminare ambientală, sistem multimedia DS Iris System cu ecran central de 10 inch, sistem audio Focal Electrica cu 14 incinte și Head-Up Display care proiectează diverse informații la patru metri în fața parbrizului.

DS 4 este disponibil cu motoare pe benzină și Diesel. În prima categorie intră unitățile PureTech 130, 180 și 225, care vin în compania unei transmisii automate. De cealaltă parte avem agregatul BlueHDi 130, și el alăturat unei cutii de viteze automate.

MOTORIZARE PLUG-IN HYBRID ÎNCĂ DE LA LANSARE

Încă de la lansare, clienții au la dispoziție și motorizarea plug-in hybrid E-Tense. Versiunea este denumită oficial DS 4 E-Tense 225 și combină un motor pe benzină PureTech cu 180 CP și o unitate electrică de 110 CP, cuplată la o baterie de 12.4 kWh.

În aceste condiții, autonomia în modul full electric este de până la 55 de kilometri în ciclul WLTP mixt. Din 2024, gama va include și o motorizare 100% electrică.

SUSPENSIE CONTROLATĂ ELECTRONIC

Unul dintre atuurile noului DS4 este suspensia controlată electronic DS Active Scan Suspension, o premieră în acest segment. Pe scurt, analizează în permanență drumul și acționează în timp real și independent asupra fiecărei roți, ajustând modul în care suspensia este mai fermă sau mai moale.

Totodată, lista cu sisteme de asistență include și tehnologia DS Drive Assist care, în anumite condiții, permite un condus semi-autonom de nivel 2. Începând cu anul viitor, acest sistem va primi o actualizare majoră ce va integra o serie de funcții noi.

La lansare, noul DS 4 va fi disponibil și într-o ediție limitată La Premiere. Disponibilă cu trei motorizări, aceasta vine cu o listă lungă de dotări standard și cu mai multe elemente estetice exclusive.

Lansarea comercială a celui de-al patrulea model din gama DS Automobiles va avea loc la sfârșitul anului 2021.

via DS Automobiles

  • gion gion, marţi, 31.08.2021 12:12

    Parca e lexus UX

  • Edikkk, marţi, 31.08.2021 13:12

    deci la un motor electric de 110 hp, adică cam 80 kw, bateria de 12,4 kw duce doar 55 km oficial Dar Mercedes cu 800 hp combinat (undeva la 250 kw motorul electric?) ce poate să facă cu puţulica aia mică de baterie??? Motor de 3 ori mai mare la baterie de DOUĂ ORI MAI MICĂ, mult lăudatul AMG plug-in cred că face deci 55 : 6, adică cam 10 km maxim ??? De aceea nici nu au dat toate datele la Mercedes AMG plugin pentru că denotă O PORCĂRIE, o ceva mic pus la mişto ca să treacă de noxe şi să pună singla de PHEV. Jignitor, germanii ăştia. Le face Tesla un duş rece.

  • Edikkk, marţi, 31.08.2021 13:17

    DS frumoase, mari dar să vedem PHEV dacă va fi disponibilă sau doar aşa fac câteva la mişto, cât să treacă flota noxele, apoi există dar lipseşte cu desăvârşire !!! Precum şi Toyota Prime PHEV care oficial există dar real.... e ca şi cum nu există. Mă gândeam că va fi un război.... piaţa, concurenţial pentru PHEV, dar nimic. Varză. BMW chiar sunt cei mai pragmatici la acest capitol, cei mai serioşi. Dar vine direct Tesla cu full electrica şi le face un duş rece, de trezire la realitate. Şi dacă vin şi EV chinezeşti (şi dacă sunt lăsaţi! sic!), baftă constructori auto europeani.

  • Doctorul de garda, marţi, 31.08.2021 16:07

    No amu mai specialist in amg treci la dusuri reci si inchipuie-ti ca a venit tezla.

  • inexorabil, marţi, 31.08.2021 17:07

    @Doctore, niciun om de rând al acestei planete n-ar proba atâta energie, fie şi în sens negativ! Deci, crede-mă: aici, pe AM, s-a insinuat o entitate securistică (niciodată nu m-a înşelat intuiţia în probleme majore). Care nu va renunţa la cerbicia ei propagandistică nici în ruptul capului! Ordinul este ordin, nu comportă discuţii (adică tună şi fulgeră) şi vine din “afară”, de la partenerii “strategici” (USDOS şi EC). Trebuie doar să nădăjduim că, odată şi odată, se va vădi într-un fel sau altul, oricâtă atenţie la propriile gesturi ar “investi” în manieră profesionistă, conform instructajului obligatoriu în prealabil! PS. Parcă prevăd că se va burzului un cârnat obosit de “pro-occidental” local, care să ne zdrenţuiască iarăşi creierii cu proslăvirea “europenismului” şi, totodată, cu stigmatizarea “conspiraţionismului” (desigur, iniţiat şi finanţat de “comuniştii” din Kremlinul moscovit).

  • Andrei, marţi, 31.08.2021 20:37

    Automarket, secțiunea de comentarii a devenit nefrecventabilă. Poate ar fi cazul sa le dați un concediu de odihnă lui Edikkk și inexorabil...

  • @Andrei, marţi, 31.08.2021 21:47

    Ai putina rabdare sa vezi cum reactioneaza dumnezeul AM, inexorabil adica Edikkk e in lumea lui.

  • inexorabil, joi, 02.09.2021 20:32

    Uite că n-am reacţionat în niciun fel, măi acesta “dă Driapta” iubitor de cenzură “curativă”, “preventivă”, “sănătoasă”. Adică ia te uită ce interesant: în conflictul meu cu NWO/BNW, totul se afirmă la vedere, deci nu încape cenzura! Dar uite că, paradoxal, unii mucoşi vor să fie mai catolici decât papa (în context, papa se regăseşte sub pielea entităţii menţionate). Aşa că niciodată nu voi cere ca “prietenilor” mei (inclusiv securiştii) să li se vâre pumnul în gură, oricât de mare ar fi dispreţul pe care îl nutresc faţă de dânşii. Printre altele, mă pot bucura de opţiunea de a-i evita sau de a-i ignora cu desăvârşire, perpetuu. Dar nici mort n-aş fi de acord să le fie barat accesul pe AM. Asta ca să înţelegeţi de ce l-aş fi votat pe Raţiu în ’90 (din păcate, nu împlinisem 18 ani atunci).