Noul concept Cupra DarkRebel anunță un viitor coupe de performanță electric

Publicat luni, 24.04.2023 15:40 de Tiberiu Safta

Cupra a publicat o serie de imagini digitale cu noul său concept DarkRebel. Mașina a fost dezvăluită în formă virtuală și anunță un viitor coupe de performanță electric, care ar urma să devină etalonul mărcii.

Constructorul spaniol de mașini de performanță a dezvăluit conceptul DarkRebel în formă virtuală. Noua mașină are forma unui coupe de performanță, care urmează să fie un viitor etalon al celor de la Cupra. Bineînțeles, la fel ca toate conceptele sale de până acum, noul DarkRebel este electric.

Fiind dezvăluit în format virtual, noul concept aduce o caroserie foarte agresivă și futuristă ca design, cu numeroase elemente aerodinamice și zone puternic sculptate. În partea din față avem un spoiler masiv desenat în forma unei lame, alături de o grilă centrală amplasată pe plan vertical și două prize de aer mari care încorporează blocurile optice din față.

Capota conceptului DarkRebel este puternic sculptată și iluminată pe alocuri, iar plafonul este complet acoperit și îi oferă conceptului o siluetă unică. Părțile laterale sunt dominate de două prize de aer masive, alături de roțile iluminate. Partea din spate are un design inspirat din domeniul sci-fi, cu un eleron masiv montat pe plafon și cu un difuzor care ocupă, practic, toată suprafața posterioară a conceptului.

Tema futuristă se continuă și la interior, acolo unde avem o multitudine de ecrane, un volan desenat în forma unei manșe de avion și chiar o hologramă. Conceptul poate fi configurat în moduri diferite atât la exterior cât și la interior prin portalul virtual Metahype. De altfel, Cupra spune despre acest concept că a fost creat special pentru cei cu vârsta mai mică de 30 de ani.

Deocamdată, Cupra nu a oferit niciun detaliu despre propulsorul conceptului și nici nu se știe dacă acesta ar urma să fie transformat într-un eventual model de serie în viitorul apropiat.

via Cupra

  • spoilerul, luni, 24.04.2023 17:41

    ăla e belea ! Parcă-l și vezi rașchetând la o depășire toată linia de tramvai de pe Calea Dudești...

  • spoiler.twist, miercuri, 26.04.2023 02:01

    asa se aspira femeile...sigur mai in spate are filtru de ciorapi si chestii