Noul Cod Rutier a fost aprobat: din 20 mai 2018, înmatricularea va fi suspendată dacă ITP-ul este expirat sau anulat

Publicat vineri, 18.08.2017 15:30 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Guvernul a aprobat vineri noul Cod Rutier, care prevede suspendarea înmatriculării unui vehicul în cazul în care ITP-ul este expirat sau anulat. Modificările intră în vigoare din 20 mai 2018.

Guvernul a anunțat la jumătatea lunii iulie inițierea unei Ordonanțe de Urgență prin care să modifice Codul Rutier, pentru a armoniza legislația din România cu cea a Uniunii Europene.

Ordonanța respectivă a fost aprobată vineri de Guvern, astfel că va intra în vigoare la data anunțată anterior: 20 mai 2018. Cea mai importantă noutate a Codului Rutier va fi apariția noțiunii de suspendare a certificatului de înmatriculare.

Astfel, potrivit noii legi, certificatul de înmatriculare va fi suspendat în cazul în care Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a vehiculului a expirat sau a fost anulată.

De asemenea, aceeași măsură va fi luată și în cazul în are noul proprietar al unei mașini nu solicită transcrierea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehicului. Conducerea unei mașini cu înmatricularea suspendată se va sancționa cu amendă de la 9 la 20 de puncte, adică cu sume cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei.

Pe de altă parte, după intrarea în vigoare a modificărilor, ITP-ul ar trebui să fie obținut mai ușor, întrucât noțiunea de "defecțiuni tehnice" va fi înlocuită cu 3 tipuri de "deficiențe: minore, majore și periculoase. Practic, un șofer va putea obține ITP-ul chiar și atunci când mașina are deficiențe minore care nu afectează siguranța circulației.

Nu în ultimul rând, un vehicul va putea fi radiat din oficiu în urma unei notificări primite de la autorități potrivit căreia vehiculul respectiv a fost scos definitiv din uz. Într-o astfel de situație, titularul certificatului de înmatriculare va fi informat oficial în termen de 30 de zile de la radiere.

Via Profit

  • LOL, vineri, 18.08.2017 16:55

    de parca pana acum a fost legal sa circuli fara ITP si saracii politisti n-au putut face nimic in privinta asta. 1. Atata timp cat se va lua ITPul pe baza de spaga, legea asta e egala cu zero 2. Ca si in multe alte cazuri, cine o aplica? Din cate stiu eu, exista amenzi si pt aruncatu tigarii pe geam...eu n-am vazut pana acum un echipaj de politie amendand oameni pt asa ceva Nu avem nevoie de mai multe legi, avem nevoie de oameni care sa le si aplice!

  • joe, vineri, 18.08.2017 17:21

    Normal,ar trebui si plata impozitului suspendata.Zic asta ,fiind patit cu un motoscuter care nu a mai avut viza de la primarie de ani de zile,fiind trecut pe numele parintelui decedat.Motoscuterul a disparut,nu se stie pe unde,,,dar impozitul vine in continuare,pe numele defunctului.

  • vianu, vineri, 18.08.2017 19:17

    @joe...ai scos motoscuterul din circulatie?

  • @vianu, duminică, 20.08.2017 11:30

    nu te agita.....o avea si statul roman problelele lui (si o da sunt multe) dar e plina lume de insi care nu fac nimic si astapta sa vina autoritatile sa-i intrebe de oo.

  • sa s... p..., duminică, 20.08.2017 22:26

    Pai stai ma frate,eu am o motocicleta care ii expira itp in noiembrie..o sa se duca dracu sa-i faca itp-ul atunci ,ca nu ma plimb iarna cu motocicleta..o sa-fac itp in aprilie ,mai cind incepe sezonul..f....n gura de m...i....bai da nu se ....hai ca ma enervez si ma trezesc cu securitatea la usa

  • Octavian, luni, 21.08.2017 14:25

    Tocmai am facut ITP-ul saptamana trecuta. "Fushereala" curata. E adevarat ca masina este noua (la primul ITP) dar am vazut si alta masini in paralel cu mine si erau la fel de bine controlate. Inclusiv niste cazaturi de taxiuri. Degeaba e obligatoriu ITP-ul daca este facut la misto.

  • vianu, luni, 21.08.2017 15:23

    eu am facut ITP-ul azi dimineata...in fata mea un Passat a carui semnalizare spate stanga pornea cu 2 pumni bine plasati in tripla. Actiunea a fost a proprietarului cu tunsoare 3 mm, tricou, pantaloni 3 sferturi, slapi si nelipsitul lantzic. Masina arata bine in rest...s-a constatat o problema la roata fata-dreapta de s-au bagat sub ea. ITP trecut...