Noul CEO Renault promite “redresarea” companiei: “Întotdeauna am ales provocările”
Luca de Meo își va începe mandatul de CEO Renault de la 1 iulie și promite acționarilor că va redresa compania, în ciuda problemelor actuale. “Întotdeauna mi-a plăcut să merg acolo unde există provocări,” a spus de Meo.
În debutul lui 2020, Renault a anunțat că Luca de Meo va fi noul său șef, după ce Board-ul și președintele Jean-Dominique Senard au finalizat procesul de selecție și numire a noului CEO al companiei.
Mandatul lui Luca de Meo la cârma Renault va începe la data de 1 iulie, iar italianul va fi ajutat de actualul CEO interimar, Clotilde Delbos.
Noul CEO Renault promite “una dintre cele mai surprinzătoare redresări”, după ce a menționat că este conștient de problemele cu care compania se confruntă.
“Întotdeauna mi-a plăcut să merg acolo unde există provocări,” a spus Luca de Meo. Șeful constructorului francez este așteptat să-și prezinte strategia până la sfârșitul lui 2020 sau la începutul anului viitor.
Născut în 1967 la Milano, Luca de Meo are o experiență de peste 20 de ani în industria auto. Și-a început cariera la Renault, după care a lucrat pentru Toyota Europe și în cadrul grupului Fiat, acolo unde s-a ocupat de brandurile Lancia, Fiat și Alfa Romeo.
În 2009, s-a alăturat grupului Volkswagen ca director de marketing. Din 2015 și până la începutul acestui an, Luca de Meo a fost CEO-ul Seat.
Via Reuters
In afara de provocare, salariul cat este ? Daca nu reuseste, da banii inapoi ?