Noul Brabus 930 S, un sedan de lux de performanță cu 930 de cai putere
Compania de tuning Brabus a dezvăluit oficial noul 930 S. Noul model este bazat pe Mercedes-AMG S63 E-Performance și primește un propulsor hibrid care dezvoltă în total 930 de cai putere.
Mercedes-AMG S63 E-Performance, versiunea de performanță a modelului de lux, tocmai a primit o versiune și mai puternică, creată de cei de la Brabus. Noul model al companiei germane de tuning se numește 930 S, numărul său făcând referire la puterea motorului.
Sub capota noului model de lux de performanță se ascunde un motor V8 de 4.0 litri care funcționează alături de un motor electric. Rezultatul este 930 de cai putere și un cuplu masiv, de 1510 Nm. Motorul electric este montat în față, ceea ce înseamnă că noul model primește tracțiune integrală. Astfel, Brabus 930 S accelerează de la 0 la 100 de km/h în 3.2 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 290 de km/h.
Pentru a crește puterea motorului, Brabus a adăugat turbocompresoare noi, o evacuare nouă și o remapare software.
În ceea ce privește design-ul, noul model prezintă trăsăturile tipice ale unui Brabus. Vorbim aici de o multitudine de elemente ale caroseriei confecționate din fibră de carbon, precum și jantele de 22 de inch în forma unor discuri. În habitaclu regăsim tapițerie din piele, care poate fi neagră sau albastră, după placul clientului. De asemenea, aici avem și microfibră, iar interiorul este completat de un sistem de iluminare ambientală.
La final, Brabus a efectuat modificări și la suspensie. Astfel, în anumite moduri de conducere, garda la sol este mai joasă față de modelul pe care se bazează.
Noul Brabus 930 S are un preț de pornire de 405.000 de euro.
via Brabus
Pentru ce sunt stăvilite la 290 km/h? Le-ai oferit proprietarilor 1000 CP, dar le refuzi rularea cu viteze tangențiale celor transonice. Bizar. Brabus şi-a pierdut busola, chiar este în derivă!