Noul Audi Q7 va fi lansat în luna ianuarie a anului viitor

Publicat joi, 09.10.2014 17:30 de Dragoș Băltățeanu

A doua generaţie a SUV-ului Audi Q7 va debuta oficial anul viitor în luna ianuarie la Salonul Auto de la Detroit. Lansarea a fost confirmată de Ulrich Hackenberg, membru în consiliul de administrare Audi.

Cel mai mare SUV din gama Audi are deja aproape nouă ani de când este în oferta producătorului german. Este timpul pentru un înlocuitor şi acesta va fi prezentat publicului în luna ianuarie a anului viitor la Salonul Auto de la Detroit. Informaţia a fost confirmată la Paris de către Ulrich Hackenberg, unul dintre cei mai înalţi oficiali Audi în cadrul unui interviu. Întrebat când vom putea vedea noul Q7, acesta a răspuns: "Dacă veniţi la Detroit, îl veţi vedea."

A doua generaţie a SUV-ului full-size de la Audi va folosi platforma MLB, ceea ce înseamnă ca va fi mai uşor cu aproximativ 350 kg faţă de actuala generaţie. Silueta va fi mai zveltă, iar partea frontală va aborda grila hexagonală folosită pentru toate modelele Audi. Ca şi până acum, Audi Q7 va avea şapte locuri, dispuse pe trei rânduri, iar lungimea totală a maşinii va depăşi cinci metri. 

În ceea ce priveşte gama de motorizări, este prea devreme să speculăm, dar cel mai probabil vom vedea multe din actualele propulsoare diesel şi benzină sub capota noului Q7. În plus, va exista aproape sigur o variantă e-tron plug-in hybrid.

Via Carscoops

  • Adrian, joi, 09.10.2014 20:41

    Ma intreb daca va mai avea loc pe strada....sunt sigur ca va crste in dimensiuni !

  • rov, joi, 09.10.2014 22:12

    nu cred ca mai era cazul...

  • ABC, joi, 09.10.2014 22:51

    Mai un pic si avea varsta celor ce o cumpara :)

  • arhitect, vineri, 10.10.2014 14:39

    ...la fel ca si mercedes R class , un design tipic pt un "dric premium" !

  • h2o, duminică, 12.10.2014 19:11

    Cocalarii din Romania sigur se bucura.

  • Andrei, luni, 13.10.2014 22:07

    De ce au asteptat atat pana sa scoata a doua generatie? Eu cred ca puteau creste vanzarile daca il lansau mai devreme.... Cocalari sunt oamenii, masinile nu au nici o treaba cu iluminismul din Romania.

  • @Andrei, joi, 16.10.2014 20:05

    Masina e de prost gust, iar cocalarii au treaba cu tot ce tine de acest aspect

  • Andi, joi, 04.12.2014 08:19

    @@Andrei - sunt curios ce inseamna la tine "masina de bun gust"... Ati invatat cu totii niste clisee ... Masina asta e buna pentru ce a fost conceputa, dar daca unii o baga in aglomeratia urbana si o parcheaza pe trotuar nu inseamna ca masina e de prost gust! Cocalari sunt si cu Dacii! Nu masina il face pe om cocalar!