Noul Audi e-tron GT facelift: versiune cu 925 de cai putere
Modelul cu zero emisii Audi e-tron GT tocmai a primit un facelift. Disponibil în trei versiuni, acesta oferă acum până la 925 de cai putere și 609 kilometri autonomie.
Audi e-tron GT a debutat în urmă cu trei ani. Acum, geamănul lui Porsche Taycan a primit un facelift și, odată cu el, o serie de îmbunătățiri. Cele mai importante sunt, desigur, cele care nu se văd, dar care se simt.
Ne referim aici la noua baterie cu o capacitate netă de 97 kWh care promite o autonomie de până la 609 kilometri. Apoi, viteza maximă de încărcare a crescut la 320 kW, ceea ce înseamnă că repriza 10-80% durează 18 minute. Mai mult, 10 minute de așteptare înseamnă 280 de kilometri autonomie.
Gama lui Audi e-tron GT include acum trei versiuni: S e-tron GT oferă 679 CP (0-100 km/h în 3.4 secunde), RS e-tron GT cu 856 CP 9 (ajunge la 100 km/h în 2.8 secunde) și RS e-tron GT Performance. Aceasta din urmă oferă 925 de cai putere.
Întâmplarea face ca noul RS e-tron GT Performance să fie cel mai puternic Audi de serie din istorie. El atinge 100 de km/h în 2.5 secunde și are o viteză maximă de 250 km/h.
Frânele au fost, la rândul lor, îmbunătățite. La fel și suspensia pneumatică, oferită în standard, sau cea activă, inclusă pe lista de opționale.
Designul exterior a fost ușor revizuit. La interior, pasagerii vor regăsi un volan nou, scaune noi (opțional, ajustabile electric pe 18 direcții), ornamente din lemn, microfibră Dinamica și un plafon din sticlă care devine opac la apăsarea unui buton. Opțional, desigur.
În Europa, noul Audi S e-tron GT pornește de la 126.000 de euro. Dacă optezi pentru un RS e-tron GT, pregătește-te să scoți din buzunare cel puțin 147.500 de euro. Nu în ultimul rând, cel mai puternic Audi din istorie, adică RS e-tron GT Performance, costă 160.500 de euro.
via Audi
Parca tot degeaba e cel mai puternic, daca nu e dizal cu 4 turbine. Electricele nu e bune...Avem experti care conduc diesel si stiu exact cum sta treaba cu electricele.