Noua Iskra este o Lada cu aer de Dacia Logan: până la 106 cai putere

Publicat vineri, 07.06.2024 13:24 de Alexandru Monenciu

Lada a publicat primele informații despre noul model Iskra. Chiar dacă asemănările cu Dacia Logan nu pot trece neobservate, noul model este produs în Rusia pe o platformă modificată.

Războiul din Ucraina a făcut ca industria auto din Rusia să fie marginalizată. Marii producători de automobile au părăsit această țară, iar printre ei s-au numărat și francezii de la Renault care aveau o uzină în apropiere de Moscova.

Uzina a fost preluată de Avtovaz. Între timp, marca rusească a profitat de tot ce a învățat de la francezi, iar acum vine cu un nou model, dezvoltat pe o versiune modificată a platformei CMF-B a gigantului Renault.

Este important de precizat că această nouă arhitectură nu mai are nicio legătură cu Renault, având peste 400 de componente noi, și că va fi produsă local.

"Într-un timp record pentru standardele industriei auto globale, am recreat acest automobil, făcându-l independent din punct de vedere tehnologic," a ținut să precizeze președintele Avtovaz, Maxim Sokolov.

Revenind, noul model se numește Lada Iskra și adoptă limbajul de design X-Design al lui Vesta. Chiar și așa, nu pot fi trecute cu vederea asemănările cu Dacia Logan, în special în ceea ce privește proporțiile.

Sub capotă regăsim două motorizări: agregat de 1.6 litri cu 90 CP, preluat de la Granta și un propulsor de 1.6 litri cu 106 CP împrumutat de la Vesta. Singura transmisie disponibilă este una manuală cu 5 sau 6 rapoarte.

Noua Lada Iskra va fi produsă la uzina Togliatti începând cu anul 2025.

via Carscoops

  • ATB, vineri, 07.06.2024 15:51

    In sfarsit mai apar si masini ca lumea, termica, aspirata, motor peste 1.2, ultima tehnologie, perfecta pt specialisti

  • ^^^^, vineri, 07.06.2024 21:09

    Primele exemplare au fost livrate parintilor care si-au pierdut copii pe front. Beneficiarii s-au declarat extrem de fericiti si au multumit conducerii superioare de partid si de stat.

  • rassia, sâmbătă, 08.06.2024 13:13

    o non-stire despre o masina care nu se comercializeaza in Romania mai bine ne deranjati cu niste informatii despre Marele Premiu F1 de la Montreal

  • @rassia, sâmbătă, 08.06.2024 18:07

    Formula 1?! lasa panarama aia de serie de curse. Daca ziceai Formula 2 sau si mai interesant Formula 3l mai ziceam, dar sa pomenesti parodia de F1. Sau nah, pt non oamenii pesterilor, Formula E. Acolo e chiar interesant, cu lupte date pana in ultima clipa, depasiri si batalii cot la cot, si nu se scot in decor facand praf alt concurent. Fara strategii si tactici de cursa, sa incetinesti pe altii, nu mizerii de coruptie (ahem Ferrari) si manarii in spatele scenei.

  • Cătălin, duminică, 09.06.2024 00:33

    Concluzia acestui articol este că sancțiunile aplicate Rusiei și-au atins scopul

  • Trilulilu, duminică, 09.06.2024 07:32

    Da, și-au "atins" scopul.

  • Banditos, duminică, 09.06.2024 08:22

    Lada asta e la fel de masina cum era Dacia in ultima decada a anilor '80. "Într-un timp record pentru standardele industriei auto globale, am recreat acest automobil, făcându-l independent din punct de vedere tehnologic...." continuare... "....fiind dovada puterii de munca a poporului care, in deplina unitate, au dus la infaptuirea gandiri profunde si de clasa mondiala a conducatorului sau iubit." Scopul a fost atins.

  • ds, duminică, 09.06.2024 11:24

    Pfff, bijuterie, ce sa mai! Bănuiesc că are carburator dublu corp și pompă de benzină cu membrană îmbunătățită, aprindere electronică, radio am/fm și antena telescopică cu motoraș. Au spart piața-n Calmîchia Baskortostan și Tatarstan.