Noua generaţie Porsche Panamera primeşte primul teaser video şi anunţă schimbări majore de design şi interior

Publicat marţi, 07.06.2016 16:00 de Daniel Popescu

Porsche a publicat primul teaser pentru a doua generaţie a modelului Panamera, care va beneficia de schimbări importante de design şi la interior.

Porsche se pregăteşte pentru lansarea unei noi generaţii a sedanului coupe de clasă mare Panamera, care va fi dezvăluită publicului în 28 iunie. Până atunci, constructorul german a publicat un prim teaser, care include o fotografie şi un scurt clip video.

Teaserul foto evidenţiază forma spatelui noului Panamera şi în special a blocurilor optice, dar şi liniile de design ale acestuia.

De altfel, mai multe imagini spion apărute în presa internaţională au evidenţiat că noul Porsche Panamera va avea un design nou, care împrumută numeroase elemente de la 718 Boxster, inclusiv spoilerul frontal şi forma prizelor de aer. De asemenea, Panamera va avea parte de un tratament nou şi pentru interior, inclusiv prin prisma unei versiuni noi pentru consola centrala.

Pentru moment, Porsche nu a furnizat informaţii despre motorizările noului Panamera, însă nu este exclus să ofere detalii în acest sens până la lansarea de la sfârşitul lunii iunie.

Via Porsche