Noua generație Mercedes Clasa G vine în ianuarie: modelul de off-road va avea motor V8 de 4.0 litri și 415 cai putere

Publicat marţi, 07.11.2017 10:44 de Daniel Popescu

Mercedes Clasa G va beneficia de o nouă generație care va fi lansată în luna ianuarie cu motor V8 de 4.0 litri și 415 cai putere, în timp ce cuplul va ajunge la 610 Nm, potrivit unor infirmații neoficiale.

Mercedes Clasa G a primit ultima actualizare în 2012 (foto), astfel că este momentul potrivit pentru lansarea unei noi generații.

Potrivit publicației Drive, constructorul german va dezvălui noul Mercedes Clasa G cu ocazia Salonului Auto de la Detroit, care va avea loc în Statele Unite la începutul lunii ianuarie. După o perioadă atât de lungă, modelul de off-road va beneficia de o serie de schimbări subtile prin care elementele tradiționale vor fi păstrate.

Noua generație va fi cu 2 centimetri mai lată, în timp ce masă va scădea cu circa 150 de kilograme, iar ampatamentul mai lung va permite un spațiu semnificativ mai mare pentru interior și portbagaj. Din punct de vedere tehnic, modelul va beneficia de o nouă suspensie față care îi va permite să abordeze ape cu o adâncime cu până la 10 centimetri mai mare decât actuala versiune.

În versiunea standard G500, Mercedes Clasa G va fi echipat cu un motor V8 de 4.0 litri capabil să genereze 415 cai putere și un cuplu de 610 Nm, în timp ce versiunea G63 va utiliza același motor, îmbunătățit însă pentru a ajunge la peste 600 de cai putere. Ambele motoare vor folosi o cutie de viteze automată cu 9 trepte.

Nu în ultimul rând, Clasa G va fi mai luxoasă la interior după implementarea unor elemente specifice modelelor Clasa E și Clasa S.

Via Motor Authority

  • Adrian C, marţi, 07.11.2017 11:07

    Nu am nici macar o indoiala ca nu va fi o masina pe cinste. G-ul nu a dezamagit niciodata ! Il asteptam cu drag !

  • ~, marţi, 07.11.2017 11:35

    Aceasta masina este pur si simplu fabuloasa. Ma bucur extraordinar ca va aparea on noua versiune!

  • Calingura, marţi, 07.11.2017 12:10

    Umbla vorba ca greutatea va scadea chiar cu 400kg (autobild) si va avea si vreo 2 modele derivate: GLB si GLG

  • Adrian C, marţi, 07.11.2017 14:09

    @Calingura Si care va fi diferenta dintere GLB si GLG ? Mi-ar placea mult sa reintroduca in productie versiunea cabrio....

  • Calingura, marţi, 07.11.2017 17:01

    @Adrian C - GLG mai mare iar GLB mai mic, fara reale capacitati off road. Daca ma intrebi sunt aiurea ambele. Strica linia. Dar na...nu eu le cumpar.

  • workingformyliving, marţi, 07.11.2017 19:26

    o masina foarte buna! ma bucur ca nu renunta la V8