Noua generaţie Lancia Thesis va debuta în 2012
Europenii vor putea să se bucure de înlocuitorul vechiului Lancia Thesis abia în 2012. Italienii vor dezvolta vârful de gamă pe baza noii platforme dedicate lui Chrysler 300C.
Lancia îşi va extinde gama de modele cu un înlocuitor pentru vechiul vârf de gamă Thesis, programat să debuteze în 2012. Pentru a scădea costurile de producţie şi a reduce durata de dezvoltare, italienii vor da naştere viitorului Lancia Thesis pe platforma viitorului Chrysler 300C.
Nava amiral va fi produsă în cadrul uzinei canadiene din Brampton, muncitorii fiind deja înştiinţaţi de introducerea noului model pe linia de asamblare. În prezent, fabrica din Canada produce actualele Challenger şi Charger. Noua generaţie Thesis ar urma să fie asamblată în maxim 15.000 de exemplare anual, ceea ce ar totaliza aproximativ 5% din capacitatea de producţie a uzinei din Brampton. În aceste condiţii, producţia lui Thesis nu ar presupune angajarea unui personal suplimentar.
Aşa cum era de aşteptat, înlocuitorul lui Thesis va fi vândut pe Bătrânul Continent sub sigla Lancia, ceea ce înseamnă că publicul european va trebui să se obişnuiască cu lipsa noii generaţii 300C. Excepţie ar putea face pieţele din Marea Britanie şi Irlanda, unde berlina Lancia nu va fi disponibilă.
via | autoblog
Cred ca se incapataneaza aiurea cei de la Fiat cu masina asta. Pe langa faptul ca Thesis nu s-a vandut niciodata bine in Europa (de fapt numai in Europa s-ar putea vinde ok), acum vor sa produca masina asta in Canada, iar in Europa sa se vanda cu un pret mai mare si datorita taxelor. Cred ca Fiat mizeaza mult prea mult pe exclusivism si pe piata din State.