Noua generație Kia Soul se va lansa în 2018: versiunea electrică ar putea ajunge la autonomie de 300 de kilometri
Noua generație Kia Soul va fi lansată în a doua jumătate a acestui an și va fi bazată pe platforma lui Hyundai Kona, în timp ce versiunea electrică ar putea beneficia de o autonomie de 300 de kilometri.
Kia dezvoltă în prezent o nouă generație pentru modelul Soul, iar presa internațională oferă câteva indicii despre performanțele pe care le putem aștepta de la SUV-ul sud-coreean.
Publicația InsideEVs afirmă că noua generație va utiliza platforma pe care au fost dezvoltate Hyundai Kona și Kia Niro EV Concept, astfel că modelul va prelua numeroase componente.
De noutăți va beneficia inclusiv versiunea electrică Soul EV, care cel mai probabil va prelua cel puțin versiunea de bază a noului Kona Electric.
În acest caz, pe noul Soul EV vom vedea un motor electric de 99 kW (135 CP), cuplu de 395 Nm și un acumulator de 39.2 kWh care oferă o autonomie de 300 de kilometri conform noului standard WLTP. Chiar dacă o astfel de autonomie nu este impresionantă, noul acumulator va reprezenta un mare pas în față pentru modelul electric asiatic, în condițiile în care actualul Soul EV oferă o autonomie oficială de numai 160 de kilometri.
Este însă puțin probabil ca Soul EV să preia și acumulatorul de 64 kWh disponibil pe versiunea superioară a lui Kona Electric, care oferă o autonomie oficială de 470 de kilometri.
Noua generație Kia Soul se va lansa în a doua jumătate a anului, în timp ce versiunea electrică ar putea fi dezvăluită mai târziu.
Via InsideEVs