Noua generație BMW Seria 1 a intrat pe linia de producție: hatchback-ul compact este asamblat la uzina din Leipzig
BMW a anunțat că noul Seria 1 a intrat pe linia de asamblare a fabricii din Leipzig. Din noiembrie, noua generație a modelului de clasă compactă va fi produsă și la uzina din Regensburg.
La finalul lunii mai BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Seria 1. Modelul de clască compactă dezvoltat de producătorul german a primit o platformă cu roți motrice față, un design modificat comparativ cu vechea generație și o serie de tehnologii moderne.
Acum, reprezentanții BMW au anunțat că noul Seria 1 a intrat pe linia de asamblare a fabricii din Leipzig. Primul exemplar Seria 1 destinat unui client este echipat cu motorul de 1.5 litri pe benzină de 140 de cai putere și dispune de pachetul exterior Sport. Conform oficialilor BMW, acest exemplar va ajunge în garajul unui Italian.
În prezent, BMW nu a comunicat ritmul de producție, însă în următoarele luni, angajații fabricii din Leipzig ar urma să asambleze până la 600 de exemplare Seria 1 pe zi. La uzina din Leipzig, BMW produce și următoarele modele: Seria 2 (Coupe și Cabrio), M2 Competition, Seria 2 Active Tourer, i3 și i8. În plus, începând cu luna noiembrie, BMW va asambla noul Seria 1 și la uzina din Regensburg.
În acest moment, BMW Seria 1 este disponibil cu cinci motorizări. Cei care preferă unitățile diesel pot opta fie pentru motorul de 1.5 litri cu 116 CP, fie pentru propulsorul de 2.0 litri în versiuni de 150 CP și 190 CP. Fanii motoarelor pe benzină pot alege fie varianta de bază 118i (1.5 litri, 140 CP), fie vârful de gamă M135i (2.0 litri cu 306 CP).