Nou model în gama Mitsubishi: japonezii vor să lanseze încă un SUV, posibil hibrid
Mitsubishi se pregătește să lanseze un nou SUV în gamă, modelul fiind deja în stadiul de dezvoltare. Japonezii susțin că viitorul model ar putea să beneficieze de propulsie hibridă.
Cererea în creștere pe segmentul SUV-urilor, atât în Europa, cât și în restul lumii, i-a determinat pe producători să își regândească strategiile și să vină cu noi modele care să satisfacă dorințele clienților.
Nu fac excepție nici cei de la Mitsubishi, care au anunțat că vor introduce un nou SUV în gama lor, fără să dezvăluie însă data lansării oficiale.
“Da, este un lucru la care ne gândim, un nou SUV. Acest segment este încă în creștere, atât în China, cât și în Europa, așa că ar fi o decizie bună pentru Mitsubishi,” a declarat Tsuneshiro Kunimoto, vicepreședinte și șeful designerilor de la Mitsubishi.
Japonezul nu a dezvăluit data la care noul SUV își va face debutul. Însă, el a spus că modelul se află deja în faza de dezvoltare și că ar putea beneficia de o propulsie hibridă. În gama niponilor se mai află SUV-uri precum ASX (foto), Eclipse Cross, Outlander sau Pajero.
Alianța cu Renault și Nissan i-ar putea ajuta pe oficialii de la Mitsubishi să lanseze pe piață un SUV competitiv și care să asigure creșterea vânzărilor brandului.
Via Carscoops