Nokian: "Anvelopele noastre de vară au obţinut primul loc în testele Autobild, Auto Zeitung şi Gute Fahrt"
Finlandezii de la Nokian au obţinut prima poziţie în testele organizate de Auto Bild, Auto Zeitung şi Gute Fahrt cu noile lor anvelope de vară.
Anvelopele de vară Nokian Z G2 au obţinut prima poziţie în testele independente organizate de publicaţiile auto germane "Auto Bild", "Auto Zeitung" şi "Gute Fahrt" (publicaţia pasionaţilor Volkswagen şi Audi din Germania). Cei de la Auto Bild le-au acordat distincţia "perfectă" anvelopelor Nokian Z G2 şi au trecut la capitolul puncte forte "versatilitatea confingătoare în orice condiţii şi cea mai scurtă distanţă de frânare pe suprafeţe de drum ud şi uscat, stabilitate şi control al direcţiei şi un consum de combustibil redus".
Testele realizate de nemţii de la "Auto Bild" au relevat o distanţă de frânare cu 22 de metri mai scurtă decât cea a celor 50 de anvelope testate pe pista udă. Pe lângă distincţia acordată de "Auto Bild", pneul a primit atât recomandarea revistei "Gute Fahrt", cât şi locul întâi în testul de anvelope organizat de revista "Auto Zeitung". Nokian Z G2 a primit distincţia "clasa 1" pentru frânare şi comportament pe suprafeţe de drum uscat, şi distincţia "clasa 1-" pentru "frâne", "circuit", "comportament pe suprafeţe de drum ud" şi "consum de combustibil". În sistemul de notare al publicaţiei germane, clasa 1 corespunde calificativului "foarte bine", iar "clasa 1-" reprezintă o abatere minimală de la acest calificativ.
"Pentru prima dată, o anvelopă Nokian câştigă testul de anvelope GuteFahrt. Şi pe bună dreptate, pentru că anvelopa finlandeză foarte echilibrată reuşeşte să obţină nu doar cel mai bun calificativ la frânarea pe carosabil ud, dar şi la rezistenţa de rulare. În cea mai mare parte neutră şi fără reacţii la modificarea sarcinii, anvelopa finlandeză stăpâneşte perfect manevrabilitatea, oferă o stabilitate fantastică pe carosabil ud, o aderenţă bună şi cele mai mici distanţe de frânare. Numai rezistenţa la acvaplanare ar putea fi îmbunătăţită. Gradul de confort este bun, iar nivelul de zgomot la rulare este redus. Pe lângă asta, anvelopa oferă cea mai mică rezistenţă la rulare. Liderul Nokian are o rezistenţă la rulare cu 22 de procente mai scăzută decât ultimul clasat şi poate economisi astfel până la o jumătate de litru de combustibil la 100 kilometri", concluzionează cei de la revista "gute Fahrt", destinată pasionaţilor Volkswagen şi Audi din Germania.
Cei de la Auto Zeitung au testat anvelopele Nokian H: "O victorie clară pentru Nokian H, care nu se impune în mod convingător doar pe carosabilul ud, ci şi pe porţiunile uscate şi în cadrul testului de rezistenţă la rulare. Aceasta se distinge prin răspunsul cel mai rapid şi precis la manevrare, clasare de top în ceea ce priveşte siguranţa în circulaţie şi comportamentul la frânare, pe lângă rezistenţa mică la rulare, silenţiozitate şi aderenţa bună oferit chiar şi în situaţii limită, când reacţionează previzibil. Anvelopa finlandeză Nokian este un profesionist desăvârşit pe carsoabil ud.",
Testul celor de la Auto Bild a vizat peste 50 de mărci diferite de anvelope, toate pe dimensiunea 225/45 R 17 W/Y. Cei de la Auto Zeitung au verificat şapte anvelope de marcă şi o anvelopă ieftină, toate de dimensiunile 185/60 R 15 H, care se potrivesc multor automobile mici. Comparaţia celor de la "gute Fahrt" a vizat cele şase pneuri actuale ale producătorilor de top din domeniu, toate cu dimensiunile 225/45 R 17 W, potrivite pentru multe modele compacte, cum ar fi Volkswagen Golf şi Audi A3.
Anvelopele Nokian Z G2 sunt concepute pentru modelele sport şi sunt disponibile în 34 de mărimi, de la 16 până la 20 de inch, pentru categoriile de viteză W (maxim 270 km/h) şi Y (maxim 300 km/h). Anvelopele Nokian H sunt oferite pe dimensiuni între 14 şi 16 inch şi au un indice de viteză H, în timp ce anvelopele Nokian V au indicele de viteză V şi sunt oferite pe dimensiuni cuprinse între 15 şi 17 inch.
Via | Nokian