Noile Lamborghini Invencible și Autentica își iau rămas bun de la clasicul motor V12
Lamborghini a prezentat două modele unicate noi, botezate Invencible și Autentica. Cele două modele marchează oficial sfârșitul legendarului motor V12 pur termic produs de Lamborghini.
Anul trecut, Lamborghini și-a luat adio de la supercar-ul Aventador, după o producție care a durat 11 ani. Cu această ocazie, legendarul motor V12 de 6.5 litri este pe cale să intre în paginile istoriei, iar urmașul său va fi un nou propulsor cu 12 cilindri, electrificat.
Acum, constructorul din Sant'Agata Bolognese a dezvăluit două modele noi: Invencible și Autentica. Ambele modele sunt produse în doar câte un exemplar pentru a marca un sfârșit de epocă. Mai exact, Lamborghini își ia rămas bun de la clasicul motor V12 pur termic, înainte ca acesta să fie transformat într-unul hibrid.
DESIGN INSPIRAT DE MODELE CELEBRE
Cele două modele noi sunt bazate pe Aventador, cu un șasiu de tip monococă din fibră de carbon și caroserie confecționată din același material ușor. Ambele mașini au fost desenate special pentru a aduce un omagiu unor modele speciale din trecut, precum Reventon, Sesto Elemento, Veneno și Essenza SCV12.
Vorbim aici de un design extrem de agresiv, cu o parte frontală puternic sculptată în zona spoiler-ului, capotei și aripilor. Inclusiv părțile laterale ale ambelor modele conțin prize de aer masive, amplasate direct în spatele portierelor cu deschidere de tip foarfecă.
Partea din spate are un aspect futurist și extrem de agresiv. Difuzorul masiv domină aspectul său, alături de cele două perechi de câte 3 stopuri desenate în forma unor hexagoane și de cele 3 terminații ale evacuării, sculptate și ele în formă hexagonală. Modelul decapotabil Autentica prezintă elemente aerodinamice sub forma unor aripi de rechin, în timp ce modelul coupe Invencible are montat un eleron reglabil.
De asemenea, modelul Invencible este vopsit într-o nuanță de roșu Rosso Efesto, alături de o nuanță specială pentru plafon. Între timp, Autentica este vopsit într-o culoare gri Grigio Titans, cu accente negre mate și galbene Giallo Auge.
INTERIOR MINIMALIST
Habitaclul este identic pentru ambele modele și prezintă un design minimalist și pur. Bordul și tapițeria sunt vopsite în culorile exterioare ale celor două modele. Tot aici avem și tapițerie din piele în combinație cu alcantara. Un aspect interesant este lipsa comenzilor de pe volan și a unui ecran central. În schimb, cele două modele primesc un instrumentar digital, cu interfețe grafice unice pentru fiecare model.
Bineînțeles, nu lipsesc elementele din fibră de carbon, iar aeratoarele hexagonale au fost produse cu ajutorul unei imprimante 3D.
ULTIMUL OMAGIU ADUS CLASICULUI MOTOR V12
Noile Lamborghini Invencible și Autentica sunt ultimele modele ale mărcii care beneficiază de clasicul motor V12 de 6.5 litri, neelectrificat. Acesta livrează 780 de cai putere și un cuplu de 720 Nm. Propulsorul este cuplat la o cutie automată cu 7 trepte, iar puterea este transmisă către toate roțile grație unui sistem de tracțiune integrală.
Cele două modele beneficiază și de sistemul de direcție avansată Lamborghini Dynamic Steering, care acționează toate roțile, inclusiv cele din spate, în viraje. Cele două modele noi sunt exemplare unicate. Peste câteva săptămâni, Lamborghini va dezvălui oficial succesorul lui Aventador. Acesta va avea un motor V12 electrificat și va da startul unei noi ere pentru constructorul italian.