Noile generaţii Opel Vivaro şi Renault Trafic, anunţate de două schiţe oficiale
Renault şi Opel vor colabora din nou pentru noile generaţii ale lui Vivaro şi Trafic. Partenerii au publicat două schiţe oficiale ale vehiculelor comerciale uşoare pe care le vor lansa în vară.
Renault Trafic şi Opel Vivaro se pregătesc să primească o nouă generaţie. Până la apariţia acesteia, reprezentanţii celor două mărci au publicat câte o schiţă teaser care prezintă noul lor vehicul comercial uşor. Trafic şi Vivaro sunt fraţi de platformă şi noile lor generaţii vor fi disponibile comercial începând cu începutul verii. Judecând după schiţele prezentate de Opel şi de Renault, vorbim despre un design nou pentru ambele modele, care urmează ideea lansată de Ford cu gama sa de vehicule comerciale, aceea de a introduce interioare inspirate din gama de autoturisme în rândul vehiculelor comerciale, alături de dotările tehnologice aferente şi de un design modern şi atractiv.
Ambele vehicule comerciale uşoare vor fi produse la fabrica Renault din Sandouville, Franţa. Vauxhall Vivaro, fratele englez al acestora, va fi construit la uzina din Luton, Regatul Unit. În ceea ce priveşte modelul Vivaro, cei de la Opel au anunţat un design mai modern, care integrează limbajul de design folosit de vehiculele de pasageri din gama mărcii din Ruesselsheim. În cazul Renault Trafic, vorbim despre aplicarea identităţii estetice a mărcii pe vehiculul comercial uşor, fără a sacrifica din robusteţea sau din spiritul său practic, după cum promit oficialii mărcii.
Colaborarea dintre Renault-Nissan şi Opel/Vauxhall privind modelele Trafic şi Vivaro a fost demarată în 2001. Ambele vehicule utilitare vor primi cea de-a treia generaţie în vara anului curent. După cum era de aşteptat, ambii constructori anunţă îmbunătăţiri la nivelul siguranţei, motorizări mai eficiente şi la fel de robuste şi tehnologii noi, totul cu design-ul prefigurat de cele două schiţe.
Via WCF | Renault | Opel
Tot a cutie arata! Inteleg ca forma este data de utilizare, dar totusi se putea ceva mai bine. Daca schitele arata asa, inseamna ca modelul de serie va arata mai rau! Pacat!