Noi teste Euro NCAP: 5 stele pentru Audi A6 e-tron și Mini Cooper E
Noile Audi A6 e-tron și Mini Cooper E au fost supuse testelor de siguranță Euro NCAP. Ambele modele electrice au trecut cu brio testele și au primit 5 stele.
Euro NCAP, organismul care se ocupă cu testarea nivelului de siguranță al mașinilor noi, tocmai a supus la test două modele electrice noi. Cele două mașini testate au fost noile Audi A6 e-tron și Mini Cooper E. Așa cum vei vedea mai jos, ambele modele au primit 5 stele la noile teste de siguranță.
AUDI A6 E-TRON: 5 STELE
Versiunea electrică a modelului de clasă executive a mărcii de la Ingolstadt a primit maximum de 5 stele la testele de siguranță. Modelul electric a avut parte de următoarele scoruri la cele 4 criterii de siguranță: 92% pentru protecția adulților, 91% pentru protecția copiilor, 75% pentru utilizatorii vulnerabili (pietoni și bicicliști) și 80% pentru sistemele de asistență.
MINI COOPER E: 5 STELE
Cel de-al doilea model testat a fost versiunea electrică a noii generații Mini Cooper. Modelul britanic a obținut și acesta 5 stele la testele de siguranță, însă a primit scoruri ușor mai mici față de cele văzute la Audi A6 e-tron la 3 dintre cele 4 criterii de siguranță.
Astfel, protecția adulților a fost notată cu 89%, cea a copiilor cu 87%, iar protecția persoanelor vulnerabile a avut un scor de 77%. La final, sistemele de asistență au fost notate cu 79%.
via Euro NCAP
Si BUM face bateria...