Noi schițe de design cu viitorul BMW M5: motorizare plug-in hybrid
Constructorul german de automobile a publicat o serie de schițe de design cu viitorul M5. Data lansării rămâne necunoscută, dar BMW susține că "așteptarea aproape a luat sfârșit".
BMW pregătește lansarea noului M5, disponibil și într-o variantă Touring, sau break dacă vrei. Data exactă a lansării este necunoscută, dar reprezentanții companiei susțin că "așteptarea aproape a luat sfârșit."
Până să facem cunoștință cu noul model de performanță al mărcii germane, BMW a publicat acum o serie de schițe de design. Se poate observa că viitorul M5 va avea spoilere mai agresive decât versiunea standard, aripi lățite și un difuzor de aer care integrează 4 terminații pentru sistemul de evacuare.
Constructorul din Munchen a confirmat deja că viitorul M5 va fi echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid. Acesta va integra un motor V8 de 4.4 litri, o unitate electrică și o baterie cu o capacitate, estimată, de 18.6 kWh.
În total, ansamblul va dezvolta circa 730 de cai putere și peste 1.000 Nm cuplu. Tracțiunea va fi, desigur, integrală, iar masa proprie a mașinii se va ridica la 2.435 de kilograme, potrivit zvonurilor.
via Carscoops
M. 2.5 tone. Pa dinamica.