Noi rezultate Euro NCAP: 5 stele pentru Genesis G80 și QV 80, 4 stele pentru Citroen C4
Euro NCAP a publicat o nouă rundă de rezultate obținute la testele de siguranță. Genesis G80 și QV8 au fost răsplătite cu punctajul maxim de 5 stele, în timp de noua generație Citroen C4 s-a mulțumit cu 4 stele.
Organizația independentă Euro NCAP a publicat o nouă rundă de rezultate obținute la testele de siguranță. De această dată, belgienii au izbit din toate părțile noile Genesis G80 și GV80, noua generație Citroen C4, dar și actualele BMW Seria 4 și Seria 4 Cabriolet.
Cele două modele ale asiaticilor de la Genesis ( proaspăt sosiți pe piața europeană, după o lungă așteptare) au impresionat la testele de siguranță și, în consecință, au primit punctajul maxim de 5 stele.
GENESIS DEBARCĂ ÎN EUROPA CU DREPTUL
Euro NCAP notează că Genesis QV80 s-a descurcat remarcabil la impactul lateral. În ceea ce privește rezultatele individuale, SUV-ul coreean a primit 91% pentru protecția oferită adulților, cu 87% a fost notată protecția oferită copiilor, 66% a primit pentru utilizatorii vulnerabili ai șoselelor, iar sistemele de asistență cu care vine în standard au fost recompensate cu 88%.
Nici sedanul G80 nu s-a lăsat mai prejos. Protecția adulților a primit 91%, cea pentru copii 87%, cu 77% a fost notată protecția oferită pietonilor și bicicliștilor (mulțumită capotei active), iar sistemele de asistență au primit 91%.
4 (STELE) PENTRU CITROEN C4
Cea de-a treia generație Citroen C4 s-a mulțumit cu 4 stele la testele Euro NCAP. Primul model al grupului Stellantis, testat de belgieni, are următoarele rezultate: 76% protecție pentru adulți, 83% pentru copii, 57% protecția oferită pietonilor și bicicliștilor și 63% a primit pentru sistemele de asistență.
Noul C4 vine echipat, în standard, cu sistem de frânare automată de urgență, dar funcția de recunoaștere a pietonilor este opțională. De aici și punctajul obținut la a treia categorie.
Totodată, Euro NCAP a testat și noile BMW Seria 4 și Seria 4 Cabriolet. Pentru că este un model derivat din Seria 3 (testat în 2019), punctajul de 5 stele a fost preluat de la sedanul bavarez.
Mai mult, rezultatele obținute anterior de Skoda Octavia, Volkswagen Golf, Renault Captur și Opel Grandland X au fost extinse acum și la versiunile hibrid sau plug-in hybrid. În ceea ce privește noile BMW iX3 și Opel Corsa-e, acestea preiau rezultatele variantelor "obișnuite".
via Euro NCAP
Eoro NCAP 2021 Citroen C4 16000 entry lvl: 1. Adult 76% 2. Child 83% Sandero 8800 entry lvl: 1. Adult 70% 2. Child 72% Not bad Dacia