Noi rezultate Euro NCAP: 5 stele pentru Audi A6 și VW Touareg, doar 3 pentru noul Suzuki Jimny
Audi și Volkswagen s-au ridicat la nivelul pretențiilor clienților celor două mărci în cadrul testelor Euro NCAP la care au fost supuse A6 și Touareg. Suzuki Jimny a reușit un rezultat mediocru, în timp ce Ford Tourneo Connect, o utilitară de persoane, a reușit un rezultat meritoriu: 4 stele din 5 posibile.
Organizația independentă Euro NCAP a publicat astăzi rezultatele celei mai noi sesiuni de teste de siguranță. Patru modele au intrat sub lupa inginerilor Euro NCAP: Audi A6, Volkswagen Touareg, Suzuki Jimny și monovolumul compact derivat din utilitară Transit Tourneo Connect.
Așa cum se așteptau fanii Grupului VW, modelele companiei germane au reușit să se remarce prin rezultatele excelente la testele de siguranță, bifând 5 stele la general și scoruri foarte bune la toate cele patru categorii de testare. Conform oficialilor Euro NCAP, cele două modele s-au remarcat în special la capitolul Sisteme de Asistență, acolo unde Audi A6 a bifat 76%, iar Volkswagen Touareg a adunat 81% din totalul punctelor posibile.
Pe de altă parte, noua generație Suzuki Jimny, aflată în curs de lansare pe piețe europene, a reușit să adune puncte pentru doar 3 stele din 5. Off-roader-ul japonez a pierdut puncte valoroase la capitolele Protecția Pasagerilor Adulți, Protecția pietonilor, bicicliștllor și a motocicliștilor, dar mai ales la capitolul Sisteme de Asistență, acolo unde Jimny a reușit să adune doar 50% din punctele totale posibile.
Ford Tourneo Connect, un monovolum provenit din zona utilitară a gamei Ford, a reușit să-i impresioneze pe inginerii Euro NCAP, adunând 4 stele din 5 posibile. Modelul Ford a fost lăudat de reprezentanții organizației de siguranță pentru faptul că oferă sisteme avansate de asistență a șoferului în dotarea standard, printre acestea numărându-se sistemul de frânare automată și sistemul de menținere a benzii de rulare.
Eu cred ca suzuchi vrea sa fie prietenos cu mediul pana la capat. Decat sa rupa copacii la impact, mai bine se infasoara in jurul lor. Sorry @kiro, dar nu m-am putut abtine :) Zic asta pentru ca mi se pare cam putin pentru protectia pasagerilor in 2018.