Noi imagini oficiale cu Infiniti QX Inspiration: conceptul prefigurează lansarea unui crossover electric
Infiniti a prezentat prototipul QX Inspiration în cadrul Salonului Auto de la Detroit și a publicat noi imagini oficiale. Conceptul japonezilor prefigurează lansarea unui crossover electric.
Anul trecut, Infiniti a prezentat un exercițiu de design sub forma conceptului Q Inspiration, prototip desenat de Karim Habib, fostul designer-sef al celor de la BMW.
Ideea japonezilor a fost ca Infiniti Q Inspiration să constituie un punct de plecare într-un proiect major, acela de a dezvolta o platformă nouă pentru viitoarele modele electrice ale companiei.
Noul Infiniti QX Inspiration, prezentat în aceste zile la Detroit, face parte din planul Infiniti de a lansa o gamă largă de modele “electrificate” de performanță și cu o autonomie “care să ofere încredere”.
Deocamdată, Infiniti păstrează tăcerea asupra detaliilor tehnice ale conceptului său.
Până în 2025, Infiniti vrea ca 50% din vânzările sale să fie asigurate de mașini electrice sau hibride. Primul model Infiniti de pe viitoarea platformă ar urma să fie construit în China și lansat în anul 2021.
Via Infiniti
ca si studiu de design totul e ireprosabil incercand probabil sa sugereze "acasa" prin interiorul ala punctat cu veioza din Cu natur, vaza cu ramura de cires asezata pe o polita din marmura si scaunele cu tapiterie din material textil pacat ca asa ceva nu va ajunge pe strazi