Noi detalii despre Volkswagen Golf 8: noua generație va avea versiuni plug-in hybrid de 204 CP și 245 CP

Publicat miercuri, 18.09.2019 15:10 de Daniel Popescu

Volkswagen a confirmat că Golf 8 va fi disponibil cu două versiuni plug-in hybrid de 204 CP și 245 CP, cu scopul de a acoperi cât mai bine cererea pentru astfel de modele.

Volkswagen va prezenta în luna octombrie a opta generație a celui mai vândut model din Europa. Până în prezent, informațiile cu privire la motorizările noului Volkswagen Golf 8 au fost modeste, însă Frank Welsh, directorul departamentului de cercetare și dezvoltare, a oferit o serie de detalii pentru publicația Autocar.

Astfel, noul Golf 8 va putea fi achiziționat în două versiuni plug-in hybrid. Cea mai performantă dintre ele va avea 245 CP și se va adresa celor care doresc un plug-in hybrid de performanță, în timp ce varianta de bază va avea 204 CP și va avea drept țintă clienții care doresc să adopte tehnologiile verzi. Totuși, doar versiunea mai puternică va fi comercializată sub numele Golf GTE.

"GTI-ul de azi are 245 CP, așa că GTE ar ar trebui să aibă de asemenea 245 CP. Dar există oameni care vor să aibă doar un plug-in hybrid similar cu cel din prezent, așa că vom oferi și o versiune de 204 CP. Aceasta vine fără echiparea GTE și este ca un Golf obișnuit", a declarat Welsh.

Anterior, Volkswagen a publicat o primă imagine sub camuflaj cu noul Golf 8 din timpul unor teste, după ce în luna mai a apărut prima imagine cu interiorul lui Golf 8 într-un document PDF publicat pe site-ul său oficial. Astfel, știm deja că Golf 8 va beneficia de un design modern cu un ecran touch poziționat central care va fi integrat în panoul de instrumente.

De asemenea, știm deja că viitorul Golf 8 va avea funcții autonome extinse, va fi conectat în permanență la internet și va oferi sisteme de siguranță și conectivitate de referință pentru industria auto.

Via Autocar

  • q, miercuri, 18.09.2019 16:08

    Banalitatea intruchipata materializata intr-o asa zisa masina...Cumparati-o ca e foarte buna!Merita!

  • PMC, miercuri, 18.09.2019 16:42

    Atata timp cat are un Diesel canceros de 2 L, automata si peste 150 CP sub capota, eu sunt multumit. :) Abia astept sa-l ambalez in zone puternic populate sa crape de ciuda isterico-verzuii. :)))

  • c, miercuri, 18.09.2019 20:10

    Cam aceeasi Marie cu alta palarie si emisi in balarie...

  • Gabriel, miercuri, 18.09.2019 21:51

    @PMC nici intr.o suta de mii de ani nu va fi bine in lumea asta, din cauza celor multi si CA TINE

  • Edikkk, miercuri, 18.09.2019 22:41

    Ai copii dle PMC? bun, după mai vedem

  • andrei, miercuri, 18.09.2019 22:44

    pai chiar e foarte buna. am una de 10 ani,. exceptionala. doar filtre si consumabile schimbate. inca nu m-am saturat de ea. prefer una care le face bine pe toate fara sa exceleze la ceva, decat una care exceleaza la ceva si e slaba la multe alte capitole. si avand in vedere in cate milioane se vinde, cred ca sunt multi care gandesc ca mine. si nu vad problema. ce imi cumpar eu e pe banii mei nu ai altora. deci nu dau socoteala ce cumpar si nici nu vad de ce i-ar pasa cuiva ce cumpara altii. logica de roman tipic.

  • @andrei, joi, 19.09.2019 10:56

    Cum draq ai una de zece ani?!Tu nu vezi ca inca nici nu s-a pus in vanzare?...Asa poate spune si vecinul ca are una de 25 de ani (pe vremea cand VW facea masini,da)...si cine ti-a cerut socoteala?Pe-aici lumea-si da cu parerea nu trebe sa sari in sus ,repede......O zi buna!

  • andrei, joi, 19.09.2019 13:10

    bai......esti dus? ma refeream la modelul golf in sine. nu la varianta asta care nu a aparut. ca si primul user care comenta (aiurea), q, se referea tot la asta, nu se referea la modelul care nu a aparut. logic, duh. credeam ca am trecut de etapa de gradinita cu desene ca sa se inteleaga lucruri elementare. si cum adica cine mi-a cerut socoteala? nu ai citit primul post, in care e luata la misto? e dreptul meu sa ma simt lezat. da, isi da cu parerea, si eu la fel. e gratis :D

  • DanG, joi, 19.09.2019 15:04

    @andrei Te contrazic putin, le face pe toate foarte bine dar face si ceva exceptional, si anume interiorul :-) Din punctul meu de vedere, in varianta comfortline sau highline bate lejer o gramada de concurenti din clasa lui si chiar si din clase mai mari.