Noi detalii despre SUV-ul Aston Martin: DBX va fi lansat în decembrie 2019: primele exemplare vor ajunge la clienți până în iunie 2020
Primul SUV Aston Martin va fi lansat în luna decembrie a acestui an, potrivit informațiilor din presa britanică. Primele exemplare ale modelului DBX vor ajunge la clienți până în luna iunie 2020.
În această vară, Aston Martin a finalizat lucrările de construcție pentru a doua sa fabrică de pe teritoriul Marii Britanii. Uzina galeză din St Athan va găzdui producția SUV-ului DBX, care va fi lansat în ultimele luni din 2019.
Mai exact, DBX va fi lansat în luna decembrie, conform informațiilor apărute în presa britanică. Comenzile pentru primul SUV de la Aston Martin vor fi deschise în luna august, iar clienții vor putea intra în posesia noului model cel târziu în iunie 2020, potrivit Autocar.
Britanicii au produs deja câteva prototipuri de pre-serie pentru ultimele teste în care va fi implicat noul și primul SUV Aston Martin. La ora actuală, în cadrul uzinei din St Athan lucrează aproximativ 200 de oameni, urmând ca numărul acestora să depășească 750 în viitorul apropiat.
În ultimele luni, DBX a fost implicat într-un amplu program de testare, trecând de la condițiile de la Cercul Arctic la provocările de pe circuitul Nürburgring Nordschleife.
Potrivit informațiilor oficiale, Aston Martin DBX va intra în producția de serie la St Athan începând cu anul 2020.
Via Aston Martin, Autocar