Noi acuzații de fals în declarații pentru Carlos Ghosn: fostul președinte Nissan ar putea fi reținut până cel puțin la sfârșitul anului
Procurorii japonezi vor să prelungească arestul lui Carlos Ghosn prin noi acuzații de fals în declarații, susține presa niponă, citată de Reuters. Astfel, fostul președinte Nissan ar urma să fie reținut până cel puțin la sfârșitul acestui an.
Carlos Ghosn, președintele și CEO-ul Alianței Renault - Nissan - Mitsubishi, a fost arestat pe 19 noiembrie în Japonia pentru că a raportat venituri mai mici decât în realitate în documentele oficiale Nissan și pentru că a utilizat banii constructorului în interes personal.
Procurorii japonezi au spus că, printre altele, atât Ghosn, cât și un alt director, Greg Kelly, au conspirat astfel încât să nu declare aproape 90 de milioane de dolari din banii pe care Ghosn i-a câștigat la Nissan în perioada 2010-2015.
Presa niponă susține că procurorii vor cere prelungirea mandatului de arestare pe numele lui Ghosn, ce expiră pe 10 decembrie, fostul președinte Nissan urmând să fie acuzat de aceleași nereguli și pentru perioada 2015-2017. În acest caz, atât Ghosn, cât și Kelly ar urma să fie reținuți până la sfârșitul anului 2018.
Televiziunea publică din Japonia susține că fostul președinte Nissan ar fi negat acuzațiile care i-au fost aduse până acum de către procurori. Potrivit NHK, Carlos Ghosn ar fi spus că nu avea nicio intenție să mintă în declarațiile financiare.
Via Reuters
il tin captiv pana cedeaza Renault. Dupa aia fac schimb, in noaptea de Anul Nou, pe un pod dintre granita dintre RDG si RFG, partile fiind dotate cu renault-uri si nissan-uri electrice cu incalzirea pe minim sa poata parasi rapid locul faptei zau