Nissan X-Trail: Cel mai rapid FCV pe Nurburgring

Publicat joi, 24.07.2008 18:13 de Catalin Dinu

Nissan a stabilit un nou record pe Nurburgring cu versiunea pe baza de pile de hidrogen a lui X-Trail.

Nissan reuseste sa se impuna din nou pe Nurburgring. De aceasta data, este vorba de cel mai bun timp obtinut cu un automobil care functioneaza pe baza de pile de hidrogen. Nissan X-Trail FCV (Fuel Cell Vehicle) este modelul cu combustibil alternativ care a reusit sa parcurga cei 20.8 km ai circuitului Nurburgring Nordschleife intr-un timp de doar 11 minute si 58 de secunde.

Fiind primul producator care isi testeaza un model de acest gen pe faimosul circuit, Nissan stabileste, astfel, un nou record pe Nurburgring si lanseaza o noua provocare pentru rivalii sai cu versiunea pe hidrogen a lui X-Trail. Producatorul japonez a starnit o intreaga competitie intre constructorii auto atunci cand a anuntat timpul reusit intr-un tur de Nurburgring cu Nissan GT-R. De atunci, mai multi constructori au incercat sa stabileasca recorduri cu noile lor modele sportive.

Frank Eickholt, membrul echipei Nissan participante la cursa de 24 de ore de la Nurburgring, este cel care a pilotat X-Trail FCV pe circuit. "Am fost foarte surprins sa observ cat este de confortabil sa conduci o masina cu pile de combustie. De altfel, unele sectiuni in rampa au fost mai solicitante, insa viteza a fost impresionanta. Daca suprafata circuitului nu ar fi fost asa de umeda la ora testului, cu siguranta as fi reusit sa scot un timp mai bun, in special pe portiunile virajate. Treizeci pana la patruzeci de secunde ar fi putut fi castigate cu siguranta", a declarat Frank Eikholt.

Nissan X-Trail FCV dispune de o unitate de propulsie electrica care beneficiaza de curent electric produs la bord printr-o celula cu pile de combustie de hidrogen. Curentul electric este generat in urma reactiei electro-chimice dintre hidrogenul stocat in masina intr-un rezervor proiectat sa reziste pana la 700 bari si oxigenul, cel mai probabil luat din atmosfera. In afara curentului electric, singurul produs rezultat in urma aceste reactii dintre hidrogen si oxigen este apa sub forma de vapori.

Constructorul nipon a anuntat oficial viteza maxima de 150 km/h pentru X-Trail FCV si o autonomie de 500 km. Propulsorul electric care echipeaza Nissan X-Trail FCV dezvolta 120 CP si un cuplu maxim de 280 Nm. De asemenea, versiunea ecologica a lui Nissan X-Trail este echipata cu baterii pe baza de litium-ion pentru a stoca energia electrica suplimentara necesara la pornire si la accelerare. In plus, energia cinetica la franare este recuperata si transformata in energie electrica pentru a fi stocata. Modelul testat pe Nurburgring este unul experimental, iar Nissan spera ca pana in 2015 sa introduca in productia de serie o versiune cu pile de combustie de hidrogen a lui X-Trail.

Via | Carscoop & TheCarFanatic

  • gogu, vineri, 25.07.2008 08:59
    Super

    Asta da performanta ptr un SUV alimentat cu energie alternativa

  • Costas, vineri, 25.07.2008 09:29
    Deja?

    Cât o fi preţul unei maşini echipat cu asemena propulsie. Deja apar alternativele eficiente la petrol ... eu cred si sper ca va fi inainte de 2015.

  • sunshine64sm, vineri, 25.07.2008 09:53
    Si pretu' ??

    Evident, nici nu se pune problema, atita timp cit scopul a fost cel de a cistiga !! Stocarea hidrogenului si ulterior producerea curentului electric cu pile de combustie cred ca e o solutie cu greutate mai redusa decit solutia "clasica" a acumulatorilor, chiar si litiu-ion. Insa pretul acestui echipament banuiesc ca este cu mult mai mare. Nu se cunosc inca date cu privire la autonomie, "consum" de hidrogen, si alte detalii mai practice. Insa, privind optimist lucrurile se poate observa evidenta directie inspre care se indreapa domeniul otomobilelor !!