Nissan schimbă foaia: viitorul GT-R va fi premium și ceva mai scump
Nissan GT-R va miza pe calități noi odată cu noua generație. Creatorul viitorului GT-R vrea ca supercarul să ofere dotări premium și să nu mai fie așa accesibil.
Văzut ca unul dintre cele mai accesibile supercaruri, capabile să provoace și chiar să facă de rușine nume grele din curtea Ferrari, Lamborghini sau Pagani, Nissan GT-R va schimba foaia odată cu generația viitoare.
Visul accesibil era prea frumos ca să dureze. Nissan vrea să profite cât mai mult de pe urma capitalului de imagine câștigat de GT-R și vrea să poziționeze modelul în segmentul premium. Nissan caută să obțină astfel un nivel de exclusivitate mai mare și, bineînțeles, un profit ceva mai consistent.
Hiroshi Tamura, directorul de program Nissan GT-R, a anunțat intenția de repoziționare într-un interviu acordat Top Gear. ”Vreau să fac din GT-R o mașină premium. Nu doar o mașină la modă, ci un supercar cu materiale premium. Dacă vreți să vă faceți o idee despre cum vrem să abordăm proiectul, aduceți-vă aminte de ediția Egoist.”
Prezentat în anul 2010, Nissan GT-R egoist edition a beneficiat de tapițerie din piele premium, de un volan personalizat și de un sistem de sunet Bose, capabil să se adapteze la poziția la de condus a fiecărui șofer.
Același Hiroshi Tamura a declarat că viitorul Nissan GT-R va avea multe de îmbunătățit chiar și la capitolul ținută de drum și rafinament. Izolarea fonică, reducerea vibrațiilor și confortul interior vor fi doar câteva din detaliile la care se va lucra.
Chiar dacă avem parte de primele detalii, viitoarea generație Nissan GT-R este încă departe. Oficialii spun că vor mai trece câțiva ani până când aceasta își va face debutul oficial.
via topgear
-
@ioi, luni, 21.12.2015 12:06
totusi ...comparativ cu ce preturi se practica la modele europene (din aceeasi categorie)...scuza-ma nu ar fi scump nici 150k...acum....depinde ce vrei:caroserie cu sigla sau motor peformant...
-
mowgli, luni, 21.12.2015 12:23
Astia s-au prins ca e plin de GTR fanboys care ar da cam oricat pe un exemplar. Asa ca de ce nu ?
-
ioi, luni, 21.12.2015 13:17
@ @ioi pai tocmai, vreau motor performant fara sigla; dar daca are acelasi pret ca si unul cu sigla, de ce sa nu-l aleg pe cel cu sigla? Lol P.S. ca sa nu mai spun ca GT-R LMP1 mi-a distrus toata aprecierea fata de GT-R, pe langa preturile crescute constant an de an (ale GT-R-ului de strada); sa ai timpi pe tur mai slabi decat masinile de LMP2, culmea, motorizate tot de nissan nismo
-
Madalescu_Georgian, luni, 21.12.2015 15:16
@ioi, Comentezi total inutil baiete...... Nu-i de tine domeniul automobilistic. Un Lamborghni Aventador ajunge la 400k euro si ofera niste performante jalnice sub GT-R ( simplu ) asta ca sa nu zic de NISMO. Deci asa cum a zis si userul anonim. Nu ar fi mult nici 150 mii sau chiar 200 mii , asta in cazul in care un kkt de AMG GT sare de 200k si are performante net inferioare GT-R-ului. Lasa LMP1-ul ca aici vb de masini de strada.
-
Deceneu, luni, 21.12.2015 15:17
Mai scump?? Nu cred ca e o idee prea buna!
-
someone, luni, 21.12.2015 15:57
deci sa ne asteptam ca odata cu urcarea pe gama premium a GTR-ului sa vedem un model sinonim si in gama Infiniti?
-
@ioi, luni, 21.12.2015 16:40
imi spui si mie te rog un model cu sigla(eurpeana) cu performantele unui gtr si cam...la acelasi pret!
-
ioi, luni, 21.12.2015 18:02
@Mada baiete esti tu poate; cum sa las LMP1; adica la masini de strada se pricep dar la cele de curse nu? Pai daca asa logica ai, nici n-are rost sa mai continuam discutia "nene si ar trebui sa te documentezi si despre masuratorile facute de publicatiile auto, nu doar cifrele oficiale; 2,4 n-a obtinut GT-R Nismo, nici macar 0-60mph, nu 0-62mph. lasa vrajeliile oficiale; @mada+ @ @ioi timpul de 7:08 pe nur a fost realizat cu paketul N Attack care e vreo 50k; 50K paketul + 150k masina e 200k; si 0-200 face in 10,6 sec si porsche 911 turbo in vreo 9,6 sec; plus viteza maxima mai mare
-
ioi, luni, 21.12.2015 18:12
http://www.caranddriver.com/reviews/2015-nissan-gt-r-nismo-test-review masuratorile apar pe coloana din mijloc ; si http://media.caranddriver.com/files/2015-nissan-gt-r-nismo2015-nissan-gt-r-nismo-aug-2014.pdf se vede 0-96kmh (0-60mph) 2.9 sec 1/4mile 11.2sec @ 125 (200km/h) si N attack pack: http://blog.caranddriver.com/sheer-n-attack-nissan-to-show-off-new-gt-r-package-at-sema/
-
zarnesteanu, luni, 21.12.2015 18:36
Cateva observatii. 1. Tipul care a facut anuntul nu este carlos g. Ma intreb in realitate cate are de spus carlos g in cadrul nisan. 2. Faptul ca nisan vrea sa intre pe piata premium si nu se foloseste de infiniti, spune foarte multe despre increderea pe care o are in marca "premium" in-house. 3. @madularescu n-are un colt de hartie igienica sa-si stearga nasul dar emite verdicte despre Lambo, AMG etc. Bua-ha-ha ... fanii japo. Care mai de care cu lumea lui de fantasme, fum si halucinatii :):):)
-
Scrooge, luni, 21.12.2015 18:58
poa' sa fie mama premiumului....tot Nissan scrie pe ea. Incep sa o arda si astia cu "Vigniale".
-
Scorpionul.negru, luni, 21.12.2015 19:54
@Scrooge Asta cam asa e. Totusi GTR trebuie sa recunoastem cu totii ca e o capodopera tehnica. Materialele in schimb lasa mult de dorit dar tehnic e o bijuterie.
-
ioi, luni, 21.12.2015 20:15
@Mada Ca sa nu zici ca nu sunt un fost fan GT-R (si partial actual), iti dau un link in care GT-R este peste concurenta, la aprox aceeasi cai (550) si la pret mai mic; http://www.auto-motor-und-sport.de/vergleichstest/vergleichstest-bmw-m6-competition-jaguar-f-type-r-awd-nissan-gt-r-track-edition-10242970.html?show=3 E in germana, dar se intelege; selecteaza de sus de pe tab-ul albastru modelul pe care il vrei. Din pacate la GT-R la 0-100 nu scrie 2,7 sec; tocmai dezamagirea dintre ce pretind cei de la nissan si realitate m-a facut ca la un moment dat sa se umple paharul si sa-mi bag picioarele; si eu speram ca nismo GT-R (sper ca ai remarcat ca un fan adevarat ca am scris nismo fara majuscule ;-P) sa rupa gura targului (cu acel 2.0 sec 0-100km/h pretins apriori de wiilliams F1, cu care nismo colaboreaza), dar ... dezamagire. Ca sa nu mai spun ca anu' asta in iunie am fost distrus vazand cursa de 24h LM. pai iti dau acum link-uk; in plus citeste linkurile, nu mai fa pe desteptul; si GT-r nismo de 7:08 e 200k, deci e mai scump ca 911t. si porsche face 26 launcuri consecutive; gt-r, tre sa faca o mila o tura, ca sa se raceasca transmisia
-
ioi, luni, 21.12.2015 20:22
@mada si eu sunt obiectiv, nu sunt fan germane; am criticat si germanele, dar tu esti orb; nu citesti tot ce scriu; vrei sa spun ca m4 e mai slab ca un civic type R pe nur? da fundalul de la turometrul si vitezometru arata mai rau ca la logan, cu imitatia aia de 2 bani de carbon si tableta aia lipita pe bord. ferrari si lambo is supercaruri fiindca dai o caruta de bani pe ele si iau foc din senin. deci "inteligentule", eu nu sunt anti-GT-R; sunt anti-ipocrizie si nu sunt fanul nimanui. ce pl e asa greu de inteles; si cand am zis ca am un tsi, mi-ai trimis link cu motoarele de 1.2. si 1.4 tsi cum ca ar avea probleme; "merci" ca nu ai presupus ca nu am motor de 1.0; nu te gandesti ca poate am 1.8 tsi sau 2.0 tsi sau chiar 3.0 tfsi cu compresor care de la 290 cp printr-o resoftare ajungi la 380? ha?
-
ioi, luni, 21.12.2015 20:24
de fundal turometru era vorba de C AMG.
-
Madalescu_Georgian, luni, 21.12.2015 22:07
@ioi...... Da da da......Stiim cu totii ce fel de fan esti tu.......nu trebuie sa ne mai spui. Orikum ma intreb daca 911-le ( chiar daca are performante si un cx jos fata de GT-R Nismo ) poate scoate aceleasi performante cu norma de poluare REALA , nu TRUNCHIATA a la VAG , intelegi matale ;) Revenind la subiect, nu o voi mai lungii. Se cunoaste de la o posta ce fel de ''fan NISSAN'' esti ;) Uite aici un test real cu un GT-R simplu de 550HP care a scos 0-60 mph in 2,5 sec aka 2,6-2,7 sec in sistemul nostru de masurate Km/H. Si asta este GT-R simplu nu NISMO de 600HP http://www.autoevolution.com/reviews/nissan-gt-r-review-2015.html NISMO, a fost testat si paratestat de toti jurnalistii rusi, inclusiv proprietari ''jmekeri'' de prin Rusia. Nu stiu daca il cunosti pe Anton Avtoman, care testeaza masinile din toate punctele de vedere, insa este axat mai mult pe performante. Nismo a scot un timp 0-100 de 2,43 sec . Iar GT-R-ul normal 2,71 sec. Si acum clipul , cu toate ca nu o sa intelegi, dar iti dai seama ca e ft rapida. https://www.youtube.com/watch?v=qEkPpXqVNV0 Lasa LM, aici vb dar de masini de strada si de date tehnice, in special cele mai concrete sunt cele de pe hartie demonstrate chiar de specialistii care au creat masina si de inginerii acesteia. Cat despre launch-uri, pai acelasi lucru se intampla la toate masinile sportive, din pacate si cele cu un sistem nu la fel de performant ca GT-R....uite un video test dai de la min 26:27 https://www.youtube.com/watch?v=7o3XgW-_4IM Spui ca esti un adevarat fan ''GT-R'' iar mai jos te bati cu pumnii in pipt ca motoarele TSI sunt cele mai ''performante'' asta in consecinta in care chiar pe acel site care mi l-ai dat mai sus ''caranddr.....'' ( sa nu fac reclama ) spune de motoarele TSI ca fiind nu prea performante si ca consuma mai mult decat un motor de litraj mare aspirat.....UPSS........ te-am prins cu mata-n sac. In al doilea rand, chiar ei au testat un Accord N/A 2.4L 158HP care face o-60mph in 7,6sec , adica cam 7,7sec echivalentul 0-100 ( si asta cu cutia aia extrem de lenta CVT stii tu fanule''japoneze'' :))) )adica niste performate cv mai bune fata de 1.8 TSI DSG care scoate 8,2 sec si mai usoara si cu o cutia aia DESEGEU ''ULTRA-MEGA-SOFISTICATA'' . Si asta cu un cuplu aproape dublu sa fie batuta ? Mai sa fie.....
-
Madalescu_Georgian, luni, 21.12.2015 22:09
185Hp *
-
Madalescu_Georgian, luni, 21.12.2015 23:15
Mai sa fie ....Nah belea ca tot pe acel site dat de tine, este un test cu Noua Honda Civic sedan echipata cu noul motor turbo-benzina de 1.5L si 174HP ....... Bai esti nebun ? 0-100 in 6,9 sec cu transmisia CVT ''aia naspa rau'' ? Nu se poate........ parca germanii sunt cei mai tari in motoare turbo-benzina nu ? Si acum comparand de la FakeVAG un motor TSI tot pe aceeasi clasa de aceeasi putere. Skoda Octavia 1.8 TSI 180CP ( cu 6CP in plus si putin mai usoara ) face 0-100 in 7,4sec si asta cu cutia aia automata ''ULTRA-MEGA-IUTE'' ...UPSSS , si daca ne luam si dupa expresiile cu baloane de sapun ale ''meseriasilor'' , iar aici o sa aduc in dicutie fraza aia celebra si extrem de aberanta : ''performante din aceeasi cilindree'', pai in acest caz Civic nu are rival. 1.5 EcoBoost Ford Focus sedan 182CP si mai usurica face 0-100 in 8,6 sec ..... Cel mai jalnic timp din segment. Pai cum e cu ''inovatia germana'' ? Pai nu e........ e doar o iluzie. Iar doi la mana motorul turbo de la Honda mai dispune si de asa ceva .....''....turbocharged and >>intercooled inline-4
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 00:12
On Topic : Se vede ca interiorul GT-Rului din imagini, a fost reproiectat la un atelier specializat in modificari interiore din piele .... Probabil acest interior a costat peste 7 mii euro. Are insertii din piele chiar si pe zona din plastic unde sunt asezate butoanele pt reglarea scaunelor electrice, zona unde nu vezi cusaturi din piele nici la marcile precum Rolls sau Bentley. Deci e clar ca interiorul a fst facut premium de acele ateliere speciale in tunning interior. Exista si la nou un GT-R modificat a carei lucrare a costat 6.500 euro. Masina afost modificata la interior numai alcantara neagra cu cusaturi albe stil romb.
-
Mitica Blajinul, marţi, 22.12.2015 09:09
Oare de ce au nevoie de atelier specializat in modificari interioare din piele? Ce , nu sunt in stare sa faca interiorul asta? Unde este atelerul asta? Ne poti informa si pe noi? Esti unicat!
-
ioi, marţi, 22.12.2015 10:34
@mada nu ai observat ca ti-am dat si un link in care GT-R iesea invingator in fata m6 si Jag; deci nu sunt anti GT-R, cum crezi tu si nici nu proslavesc nemtoaicele dar chiar si acolo 0-100 era 3,5
-
ioi, marţi, 22.12.2015 10:43
@mada tot zici de japoneze; dar continuatorul toyotei supra de ce nu apare? ne tot "ameninta" de ani de zile/ honda nsx, de cand o tot amana deja a trecut "o generatie" (7ani), deja e invechita; plus ca e f scumpa si SINGURA ASEMANARE CU UN SUPERCAR EUROPEAN E CA IA FOC DIN SENIN :DDDD SI CUM SA PRODUCI O MASINA 13 ANI, recte GT-R; de abia dacia 1300 s-a produs 20 de ani :DDDD
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 11:47
''si interiorul acestui GT-R nu e facut in niciun atelier specializat, e interiorul variantei Egosit'' . Bai esti nebun ? :))))) Acum stai jos......nu ai nici o legatura cu domeniul auto. TopCars Design ( daca ai auzit de el ) face interioare auto pt BMW, PORSCHE , Audi, etc. La fel cum Lumma Design face interioare si body-kit-uri pt Range Rover. Si acum sa revenim la GT-R. Domnule ''specialist auto'' , afla ca acest interior a fost realizat de altelierul de tuning interior ( specialisti in realizarea interioarelor auto din piele ) Seton Leather . Halal fan mai esti. Chiar la aparitia lui GT-R Egoist s-a spus lucrul asta , citez : ''Interiorul se remarcă printr-o gamă de materiale de o calitate deosebită, disponibile în mai multe culori. Inserturile din carbon și pielea furnizată de specialiștii germani de la Seton Leather care acoperă scaunele sunt principalele noutăți din cabina ce poate găzdui doar două persoane'' ....... A-propos, se scrie ''Egoist'', nu ''Egosit'' domnule ''specialist auto'' . Autoevolution, a facut si un review. Dar tu esti de pe alta planeta, din pacate. In al doilea rand testul lui Anton Avtoman ( jurnalistul rus ) este cel mai concludent ca masina ofera performantele de pe hartie. Acum ma intreb, ce sa cred ? Pe inginerii care au realizat aceasta masina si au notat in cartea tehnica 0-100 in 2,4 sec sau un amator de pe automarket care boraste printre comentarii ? Banuiesc ca inginerii si specialistii aceia nu erau chiar atat de prosti nu ? In sfarsit! Revenind si la celelalte bazaconi pe care le-ai scris...... E clar ce fel de fan esti tu. Am sa le iau pe rand, cu toate ca-mi pierd timpul cu asemenea prostii. Citez : ''eu nu am zis ca tsi sunt cele mai performante; am zis ca modelele concurente nu aveau la acel moment decat matoare aspirate si pe mine ma interesa turbo pentru a aobtine mai multi cai din resoftare'' Bai esty nebun ? Si i-a zi ''fanule japoneze'' de cati ani a aparut TSI ? Nu au nici macar 20 de ani de cand sunt pe piata. Toyota in anii 80'' se juca cu asemenea motoare. Cand a aparut Supra ( ca tot ai adus in discutie pe ea ) cu motor turbo in anii 80'' , FakeVAG inca se juca pe motoare diesel fara turbina SDI-urile. 3.0 Turbo 238CP cu nume de cod MA70 iti spune ceva ''fanule japoneze'' si totodata un absolut ''expert auto'' ? Iti zic eu, acel motor era unul dintre cele mai performante motoare turbo 3.0 la acea data. Pe vremea acea, foarte putini ofereau motoare turbo, iar marea majoritate nu prea stiau cu ce se ''mananca'' ..... FakeVAG era la ani lumina . Dar azi s-au axat si ei pe era ''turbo-aspirarii'' , din pacate au dat RATEU de la primele aparitii. Motoarele lor au cel mai jalnic coeficient de fiabilitate din industria auto. Citez '' honda nsx, de cand o tot amana deja a trecut "o generatie" (7ani), deja e invechita; plus ca e f scumpa si SINGURA ASEMANARE CU UN SUPERCAR EUROPEAN E CA IA FOC DIN SENIN''. Bai esti nebun ? :))))) . Acura NSX a parut de cateva luni, domnule ''fan japoneze''......halal fan mai esti. Tehnologie ''invechita'' ? Adevarul ca DA, adica sa scoata aceleasi performante dintr-un V6 , performante care un 918Spyder Hybrid le scoate din V8 si cu 300CP mai mult. :))))))))) ....... ''ia foc'' ? Mai sa fie, nu prea ai nici LOGICA. Mai sus spui ca nu a aparut si ca o tot amana, iar jos spui ca ia foc din senin. Bai esti nebun ? :)))))) .Pai cum ia foc daca ea nu a aparut......ia zi ''maestre'' , care-i logica ta ? Vad ca ai si ''sustinatori'' care-ti ofera destul cam multe voturi pozitive. Acum ma intreb daca dansii au o LOGICA identica ca a ta :)))))
-
mowgli, marţi, 22.12.2015 12:05
Porsche 911 obtinea 260 de cai dintr-un 3.0 turbo, asta in 1974... 3 ani mai tarziu, obtinea 300 de cai dintr-un 3.3L, fiind cea mai rapida masina de seria la acea vreme. Americanii foloseaua turbina pe Chevy Corvair in anii '60 iar BMW a oferit-o in '73, chiar inaintea celor de la Porsche. Cativa ani mai tarziu, Saab aduce turbina maselor si vin unii sa ne explice cum Toyota a revolutionat lumea. Unii mint intr-un asemenea hal ca ingheata apele... uita-te la Lexus.
-
ioi, marţi, 22.12.2015 12:09
tu stii ca renault inventase turboul cand japonezii inca nici n faceau masini? :DDD si audi quattro a facut popular turbo si tractiunnea integrala, de aia au avut ce copia japonezii. si de priceputi ce is la turbo au facut tot motoare aspirate, recte honda si jalnicul gt-86 care ca sai masina sport nu iti poti regla volanul atat in adancime cat si in inaltime, care are caracter subvirator si care la 200 cp pare ca ar avea doar 120; inca o dezamagire, fiind foarte entuziasmat inainte sa-l testez, facandu-mi iarasi sperante desarte. si la LM si WEC toyota incearca de ani de zile sa faca ceva,insa VAG cu audi si porsche iau toate titlurile. :DDD ca sa nu mai amintim de priceperea japoneziilor de a arunca schije di airbaguri si a bloca franele la toyote
-
ioi, marţi, 22.12.2015 12:59
si asa rai cum sunt europenii, ei au inventat masina; daca nu ar fi fost ei, toyota, nissan si honda poate acum ar face sushi :DDD
-
ioi, marţi, 22.12.2015 14:28
avand in vedere ca in realitate GT-R face 0-100 in 3.5 sec si nu 2,4 , ca varianta europeana iti spun de 911 gt3, care are mai putini cai si cuplu mai mic; e cu 20k mai scump, dar cand ai 100k de euro, nu te uiti la 20k; diferenta se gaseste in finisaje. cu 2,4 nu pot sa-ti spun, fiindca acel 2,4 nu e real; ti-am zis, lasa-ma cu filmulete cu rusi beti de pe youtube cand eu ti-am dat masuratori facute de reviste cu state vechi, nu de neica nimeni; tocmai fiindca si eu visam ca gt-r sa faca suta in 2 sec cum promiteau si vazand ca in atatea teste e vorba doar de minciuni m-am intors impotriva GT-Rului; daca ar fi GT-R in toata lumea 100k (cum pretinzi ca ar fi in bulgaria) si sa prinda intr-adevar in 2,4 sec si pachetul N attack inclus, atunci ar fi cea mai tare; dar avnd in vedere ca e minciuna... SAYONARA GT-R acum nu poti sa mai spui ca nu ti-am raspuns; si da, daca mananci ca sa traiesti, evident nu esti fanul mancarii; fan mancare e atunci cand faci tot felul de specialitati; dar nu ma mir; am vazut ca ai probleme cu logica :DDD
-
Pro-VAG, marţi, 22.12.2015 14:38
VAG este depasit deja de grupul Sud-Koreean, iar voi spuneti ca este peste Toyota ? Ca fan al grupului VAG sunt dezamagit nu doar de scandalul DieselGate care sigur va aduce marca pe care o iubeam pe locul 3 sau 4 in acest an, dar si de faptul ca au lasat pe ultimul loc seriozitatea calitatii de odinioara. VW Jetta B6 este inferior la calitatea materialelor decat B5-ul pe care l-am avut. Iar asta o spun multi jurnalistii auto, atat din presa straina cat si din RO. Unul din teste e aici, si culmea coincidentei este ca acest jurnalist care a detinut un VW Jetta B5 ca mine, a spus acelasi lucru. De la min 6:48. Ahhh iar masina e produsa in Mexic. Mare dezamagire https://www.youtube.com/watch?v=1uuULNLiUJE
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 14:58
Citez din ultimul comment : ''avand in vedere ca in realitate GT-R face 0-100 in 3.5 sec '' . Citez din commentul de mai sus: '' se vede 0-96kmh (0-60mph) 2.9 sec'' . Bai esti nebun ? de la 2,9sec ai ajuns la 3,5sec ? Nu mai bn vrei sa spui ca GT-R NISMO accelereaza precum Loganul ? Hai sa-ti spun ce-i gresit in raspunsul tau. Era evident: Nici nu ma asteptam de la un raspuns CATEGORIC si plin de profesionalism de la un ''fanul niciunei marci'' . In primul rand Porsche 911GT3 este mai usor decat cu 300kg-400KG decat un GT-R NISMO ( de asta are mai putini cai ). Cu toate astea , degeaba este extrem de usor, accelereaza de la 0-100 in 3,5sec timp slab in compartie cu GT-RNISMO , chiar daca am ''presupune'' ( sa-ti dau tie apa la moara ) ca el face 0-100 in 2,9 sec. In al doilea rand 911GT3 costa 150.462 €, cu vreo 40mii mai mult nu 20k. Ai calculat prost. GT-R NISMO costa putin peste 100 mii , undeva la 110 mii euro. Deci e o diferenta COLOSALA ca pret. Finisaje mai bune ii poti face si unui Logan daca vrei. Cum spuneam mai sus, sunt tunneri specializati in interioare din piele de cea mai inalta calitate. Cu 10 mii euro in plus poti face orice masina premium la interior, si tot mai raman 30 mii diferenta, asta in cazul in care ai modifica interiorul lui NISMO . In concluzie, pe langa faptul ca 911 GT3 costa cu vreo 40 mii euro in plus fara de GT-R NISMO . Pe langa faptul ca este mult mai usor cu cateva sute de kg decat NISMO, accelereaza mai lent ca NISMO . Astept de la tine o comparatie identica atat ca PRET, atat ca PERFORMANTE ( sa fie V6 , 3.8L, acceleratie asemanatoare, etc ) dar si ca GREUTATE asemanatoare . Cu indulgenta +/- 10Kg maxim diferenta. In rest pot spune acelasi lucru despre testele realizate de cei pe care mi i-ai dat drept link: lasa-ma cu reviewurile cu betivii aia de pe ''caranddrr...'' cand eu ti-am dat masuratori facute de teste vide reale, nu de jurnalistii neica nimeni'' @Pro-VAG, De acord cu tine. Probabil esti un adevarat fan auto al industrie germane . Mult prea putini sunt ca tine din pacate.
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:13
Intr-adevar Nissan GT-R chiar face 0-100 in 3,5 sec ai foarte mare dreptate. Adica in varianta cu motor 3.8L v6 de 486HP . Aici iti dau dreptate. Dar asta e varianta din 2008. De atunci performantele au tot urcat. Au ajuns la 530HP, apoi la 550Hp, apoi la 600HP . Ce mi-ai dat tu mai sus este varianta de 486HP .
-
mowgli, marţi, 22.12.2015 15:16
Noul 911 Turbo S are nevoie de 2.8 secunde pana la 60mph si o viteza maxima de 205mph.
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:18
Orikum nu mi-ai raspuns la clipurile astea doua : https://www.youtube.com/watch?v=qEkPpXqVNV0 Mai sa fie, cu ''launch control'' masina a scos performantele de pe hartie. Ce ciudat :)))) https://www.youtube.com/watch?v=7o3XgW-_4IM
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:23
911 Turbo S este mai usor , costa 187.823 € si ajunge la 100 in 3,3 sec nu 2,8sec ...Stai jos...... ai 4 pt azi. http://www.automarket.ro/masini-noi/porsche/911-2011-prezent-38-turbo-s-coupe-pdk-108437/specificatii.html
-
Scorpionul.negru, marţi, 22.12.2015 15:33
@Madalescu Adevarul e undeva la mijloc. Pe site-ul oficial Porsche scrie 2.9 0-100. http://www.porsche.com/international/_romania_/models/911/911-turbo-s/
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:33
PS: Asta cu ''calitatea'' mai buna la 911, e ILUZIE . Consola centrala este dominata numai de butoane din plastic ieftin si rama din plastic. Nu ca GT-R Nismo nu ar avea , dar macar interiorul bine finsat cu piele de catre specialistii de la Seton Leather, o face sa un best buy in clasa sa.
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:36
@Scorpionul.negru, De acord..... Probabil varianta facelift a primit niste imbunatatiri in plus. Nu contesta nimeni calitatile lui 911 Turbo S , asa cum am zis in comentariile anterioare, pt mine Porsche inseamna doar 911 si ceva Boxster si atat . Doar ca pretul modelului este de aproape 200 mii euro, deci mult mai mare fata de GT-R NISMO. De aceeas zic ca nu are un concurent care sa-l bata + ca Turbo S e si cv mai usor :)
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 15:50
Deci sa clasificam lucrurile: Porsche 911 Turbo S : pret > 190 mii euro - mai scump cu 80k euro decat GT-R NISMO / mai usor decat GT-R Nismo / Mai mult cuplu decat GT-R NISMO, si cu toate astea accelereaza pana la 100 undeva intre 2,9 si 3,3 sec . Cu Porsche n-a mers ....... alt competitor mai avem ? Evident NU . Nici macar din curtea japonezilor. Acura NSX costa cam 170 mii $, iar 0-100 o face in 2,7 sec asta cu V6 hybrid 573HP .Deci putem spune ca nici NSX nu ar avea un concurent direct raportat la performante/pret/calitate. Porsche 918 Spyder scoate acelasi timp abia dintr-un motor V8 si cu 350HP in plus si la un pret de 3 ori mai mare .
-
Mitica Blajinul, marţi, 22.12.2015 20:10
Cate comentarii scrie asta la fiecare articol, este ceva de speriat! De unde are atata timp ? E ceva ciudat aici. Probabil ca nu are un loc de munca si-i plateste mamuca si taticu internetul, ca doar lucreaza de acasa baiatu,. Ori cei de la automarket,i-au dat un birou. Chiar ca nu conteaza!
-
Scorpionul.negru, marţi, 22.12.2015 21:33
@Madalescu_Georgian Te asigur ca si restu modelelor din gama Porsche au aceeasi calitate ca si 911. E drept ca 911 e mai frumos ca un Cayenne dar calitatea e aceeasi. Iar motorizarea daca nu e pe placul tuturor 3.0TDI se poate opta pt. variante mai scumpe gen Turbo sau Turbo S. Porsche niciodata nu a scazut nivelul performantelor si calitatii masinilor sale din gama doar ca una din ele face parte din clase mai comerciale sa le spun asa. BMW , Mercedes, sau Audi cu A1,A3,seria 1 ,A , B class etc au scazut calitatea la ele pt. a micsora costurile de productie. Si asta se simte si vede diferenta fata de clasele superioare. La Porsce nu e asa. Poate fi si cel mai ,,ieftin'' ca tot aia primesti si la varf de gama si la inceput.
-
Pana, marţi, 22.12.2015 22:52
Madalescule, daca Nismo-ul tau poate fi mai rapid ca un Bugatti sau McLaren, de ce nu ajunge domn'ne la 350 km/h ca ele? Hai sa nu depaseasca 350. Dar macar acolo. Ar trebui sa fie o nimica toata, nu crezi? Mvai, cata putere irosita aiurea.:))) Esti dus cu pluta grav. Compari Porsche care e marca premium, cu Nissan.M-am urcat in 370Z Nismo si m-am si dat cu el acum vreo doua luni. Ghici ce. Motorul, cutia si directia sunt extraordinare. Dar interiorul zbiara a plastic de a la Logan. Cine nu crede, sa se intereseze. In afara de japoneze nu mai sti nimic. Si nici pe alea nu prea le sti. Noroc ca atunci cand aia se plimbau cu trasurile, altii depaseau viteza de la 400 km/h. Performanta pe care nici un Nismo nu o realizeaza dupa mai bine de 70 de ani. Hai, pa! Nu am cum sa nu rad cand citesc mesajele tale. Marcile astea pe care le tot lauzi sunt chiar misto. Pacat ca le faci de ras. Insa nu prea ai capacitatea sa-ti dai seama de-asta.
-
Madalescu_Georgian, marţi, 22.12.2015 22:55
@Scorpionul.negru, OK. Parerea oferita de proprietari o consider cea mai de incredere, de aceea iti voi da dreptate de aceasta data. Ai din nou +1 de la mine. Revenind la GT-R Nismo. Este in continuare o bijuterie tehnica destul de avansata care poate ''cara'' si 2.000 CP fara probleme de fiabilitate. La pretul pe care il are nu are si nu va avea niciodata rival, kit ca va fi premium si pretul va creste. Sa nu uitam ca odata cu cresterea pretului vor creste fara indoiala si performantele masinii. Iar daca acum un V6 de 3,8 L obtine performantele unui motooare turbo mai mari , sau respectic unor motoare identice dar cu greutate mult mai scazuta, in viitor cu siguranata va fi la fel. Sa nu uitam ca aparitiile de pe piata de la concurenta sunt totusi noi, si chiar si asa tot nu ofera performantele unui V6 de pe GT-R Nismo decat avand motoare mai mari ca cilindree sau putere, sau respectiv fiind considerabil mai usoare. Iar pretul mult mai ridicat decat un GT-R Nismo. Cine vrea un supercar japonez de ''scoala noua'' mult tehnologizat cu sistem de propulsie hybrid cu 3 motoare , si 573HP V6 exista Acura NSX o masina care nu poate fi batuta de concurenti. Ofera o acceleratie de 2,7 sec , costa 170k$ si este tot V6.
-
Mitica Blajinul, miercuri, 23.12.2015 09:31
@cacalescu asta ,s-a Laudat ca este indragostit de japoneze.Acum face dragoste in patru labe. Una dimineatza, doua la pranz si una seara. Si toate astea le face in biroul de la redactie!
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
evident ca mai scump; de la 70k cat era in 2007, acum e deja 100k. avantajil pretului dispare; asa ca bye-bye gt-r; ca o femeie care se pune bine pe langa tine si dupa ce te casatoresti cu ea, isi arata adevarata fata