Nissan prezintă noul Ariya Nismo: 436 CP și sunetul monoposturilor din Formula E

Publicat vineri, 12.01.2024 10:22 de Alexandru Monenciu

Constructorul japonez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Ariya Nismo. Inițial, modelul a fost lansat pe piața din Japonia, dar va ajunge și pe piețele internaționale.

În urmă cu câteva zile, Nissan a anunțat, prin intermediul unui video teaser, lansarea unui nou model care poartă emblema Nismo. Se observa doar o parte din silueta mașinii, dar, așa cum se poate vedea, am avut dreptate când am spus că este vorba despre noul Ariya Nismo.

Constructorul nipon tocmai a publicat primele imagini și informații despre versiunea de performanță a modelului cu zero emisii. Acesta va fi disponibil, inițial, în Japonia, urmând ca apoi să ajungă pe piețele internaționale.

Noul Nissan Ariya Nismo este bazat pe versiunea Ariya e-4ORCE, dar vine cu o serie de modificări, atât de ordin estetic cât și tehnic.

SPOILERE AGRESIVE ȘI ACCENTE ROȘII

Înainte de toate, Nissan a pregătit un spoiler frontal modificat, mai agresiv, un eleron mai pronunțat, spoiler spate nou și jante cu diametrul de 20 de inch. Nu lipsesc, desigur, accentele roșii, specifice diviziei de performanță Nismo.

La interior regăsim scaune Nismo, aceleași accente roșii, cusături contrastante roșii și logo-ul Nismo pe bord.

În Japonia, noul Nissan Ariya Nismo este disponibil în două versiuni: Nismo B6 e-4ORCE și Nismo B9 e-4ORCE. Dacă primul oferă 368 CP, 560 Nm, are o baterie de 66 kWh și cântărește 2.080 kg, cel de-al doilea dispune de 436 CP și 600 Nm.

Este echipat cu o baterie de 91 kWh, iar masa proprie variază între 2.210 kg și 2.220 kg, în funcție de configurație.

Din păcate, reprezentanții companiei nu au oferit mai multe detalii tehnice, dar au precizat, totuși, că direcția a fost îmbunătățită, iar cel de la volan are la dispoziție un mod de rulare Nismo, care maximizează răspunsul sistemului de propulsie.

Mai mult, cu el activat, noul Ariya Nismo sună ca un monopost de Formula E.

Pe piața din Japonia, Nissan Ariya Nismo va debuta în primăvara acestui an.

via Nissan

  • Adrian, vineri, 12.01.2024 11:54

    Tot asa merge, cu generatorul diesel dupa el ? Hahaha !

  • Banditos, vineri, 12.01.2024 12:17

    Tot asa merge, ma, tot asa! Hahaha!

  • Octavian, vineri, 12.01.2024 12:59

    M-am uitat acum (aici pe site-ul AM) să văd cât costa o Ariya „normală” și am ieșit repede :)) Deci dacă „normalu'” e 60-70k înseamnă că „anormalu'” (adică Nismo) o să fie 100k ???

  • ds, vineri, 12.01.2024 13:38

    Oho! 91 Kw, printre cele mai mari baterii de pe piață. Practic, probabil, sunt undeva pe la 87-89 kw. Mai mult decât Tesla și cam cât un Taycan 4S. Mișto găselnița cu sunetul de F1. Dar, cum am mai spus, dacă vine din difuzoare e ca berea fără alcool, nu are niciun farmec. Fie ea și Carlsberg :))))

  • Banditos, vineri, 12.01.2024 14:04

    Nu ma asteptam dar, gaselnita Honda de a simula sunetului unui benzinar intr-un Civic hibrid, chiar le-a reusit. Nu vad de ce nu ar putea sa o faca si Nissan, daca "taie" putin si din cuplu motor la acceleratii mai agresive pentru o experienta completa.