Nissan nu exclude lansarea unui GT-R pur electric: "Va veni într-o zi"
Potrivit directorului de operațiuni din cadrul Nissan, constructorul japonez de automobile se gândește la lansarea unui GT-R pur electric. Celebrul model a fost retras din Europa din cauza standardelor de emisii tot mai restrictive.
Când a debutat pentru prima oară, în urmă cu 15 ani, Nissan GT-R (R35) a fost o minune a tehnicii, în special datorită sistemului de propulsie și a tracțiunii integrale cu care era echipat. În linie dreaptă, a întrecut multe supercar-uri ale momentului, inclusiv de la Ferrari și Lamborghini.
De atunci, însă, GT-R a primit mai multe îmbunătățiri, dar nici o generație nouă, astfel că, în prezent, este privit ca un dinozaur.
La finalul anului trecut, Nissan a oprit comercializarea modelului GT-R în Australia, iar în martie 2022 l-a retras și din Europa. Motivul este simplu: legislația europeană, cu privire la emisiile de CO2, tot mai strictă.
În aceste condiții, Nissan se gândește destul de serios să transforme GT-R-ul într-un model pur electric. Cel puțin asta susține directorul de operațiuni din cadrul Nissan.
"Cred că este prea devreme să spun când, dar cu siguranță va veni într-o zi," a declarat Ashvani Gupta pentru publicația Top Gear.
Potrivit acestuia, în prezent, sistemele de propulsie electrice nu sunt pregătite pentru aplicații de înaltă performanță. "Nu găsim tehnologia necesară pentru a defini ceea ce sunt modelele Z și GT-R," susține Gupta.
via Motor1
https://www.dailymail.co.uk/news/article-10792271/Boom-wind-solar-power-huge-surplus-electricity-waste-2030.html