Nissan, Mazda, Honda, Mitsubishi şi Suzuki închid uzine din China după tensiunile sino-japoneze
Mai mulţi constructori japonezi au anunţat închiderea unor uzine din China pe fondul escaladării aversiunii localnicilor faţă de produsele din Ţara Soarelui Răsare.
Tensiunile diplomatice apărute între China şi Japonia par să capete o amploare din ce în ce mai mare în ultimele zile. Tensiunile şi revoltele populaţiei chineze par să dea peste cap întreaga activitate a companiilor japoneze cu punct de lucru în Ţara Marelui Zid.
Protestele din faţa ambasadei Japoniei de la Beijing s-au mutat în magazine şi chiar în showroom-urile auto. Acest boicot naţional s-a resimţit şi la nivelul vânzărilor, producătorii japonezi de automobile înregistrând o scădere considerabilă pe piaţa din China în ultima lună. În schimb, brandurile germane, americane sau sud-coreene au bifat creşteri cu până la 10 procente. Evoluţia din China este extrem de importantă pentru orice constructor auto fiindcă vorbim de cea mai mare piaţă din lume.
Mai mult decât atât, Toyota, Nissan şi Honda au raportat incidente serioase la nivelul reţelelor de dealeri din zona estică a Chinei, în regiunea Qingdao. Violenţele au degenerat apoi până la vandalizarea mai multor automobile de provenienţă japoneză, asupra cărora s-a aruncat cu pietre.
Nissan a anunţat că a oprit deja producţia la două uzine din China ieri şi azi, în vreme ce Toyota susţine că mai mulţi furnizori cu sedii în Ţara Marelui Zid au fost nevoiţi să-şi închidă porţile.
La rândul lor, Mazda, Suzuki, Honda şi Mitsubishi au fost nevoiţi să ia aceeaşi măsură. Mazda şi Suzuki au anunţat însă că vor redeschide uzinele în cursul zilei de mâine.
Protestele chinezilor au apărut după ce guvernatorul oraşului Tokyo a anunţat că intenţionează să cumpere insula Senkaku, cunoscută pentru resursele sale bogate, de la un proprietar japonez. Tensiunile au escaladat recent, după ce cumpărarea a fost aprobată pentru 26 de milioane de dolari, iar chinezii au pretins că insula le aparţine.
via bloomberg
Nu ma omor dupa asiatici, dar nu am cum sa tin partea chinezilor, ditamai tara cu peste un miliard de locuitori, e in stare sa provoace chiar si-un conflict armat pt o insula de 26 de mil de dolari, are resurse, ok, dar pt China e zero ce-i acolo.