Nissan Leaf a fost detronată din topul celor mai vândute mașini electrice din lume: un model chinezesc a preluat prima poziție
Baic EC a fost cea mai vândută mașina electrică din lume în primele luni ale anului, după ce a reușit să surclaseze Nissan Leaf. Renault Zoe, Tesla Model S și Tesla Model X au înregistrat scăderi semnificative.
Compania de analiză Jato Dynamics a publicat un raport cu privire la vânzările de mașini electrice din primele două luni ale anului, pe baza unor date obținute pe cele mai importante 35 de piețe din lume.
Marea surpriză este că Nissan Leaf a pierdut titlul de cea mai vândută mașină electrică în favoarea modelului chinezesc Baic EC. Acesta din urmă s-a comercializat în 15.132 de unități, în creștere spectaculoasă cu 329%, în timp ce Leaf s-a oprit la pragul de 10.881 de unități. Astfel, creșterea de 34% înregistrată în dreptul modelului japonez nu a fost suficientă pentru a rămâne lider.
Podiumul este completat de un alt model provenit din China (Jac IEV 5, cu 6.118 unități), în timp ce Renault Zoe ocupă locul 4 cu 4.401 unități. Modelul francez, cel mai popular pe continentul european, a înregistrat la nivel global o scădere de 19%.
Toate cele 3 modele Tesla se află în top 10, însă cu evoluții contrastante. Noul Model 3 s-a comercializat în 4.047 de unități și a intrat pe locul 8, fiind foarte aproape de cifrele înregistrate de Model S (4.156 de unități, în scădere puternică cu 40%). Și Model X a suferit o scădere abruptă de 25%, la numai 3.674 de unități, element care confirmă practic că lansarea Model 3 a afectat celelalte două modele ale companiei, în ciuda declarațiilor optimiste ale lui Elon Musk.
O altă prezență notabilă în top este Hyundai Ioniq, care s-a bucurat de o creștere de 227% la 3.801 unități.
Via Caradisiac
Cu siguranta,pretul a fost ultimul cuvant in achizitionarea acestei masini,un pret mai aproape de realitate,si "parasutarea" ei in mijlocul pietei mondiale ,cavate de toti constructorii capitalisti!Nu multa lume e dispusa sa cumpere o masina fara baterie ,apoi sa-i plateasca chirie lunar,fie ca foloseste masina sau nu!