Nissan, forțat să scoată de pe piață o mașină veche de 24 de ani, după ce un crash-test a transformat-o într-un morman de fiare (VIDEO)

Publicat marţi, 01.11.2016 17:14 de Bogdan Mirică

Nissan Tsuru era o mașină pe care Nissan o vindea fără întrerupre din 1992 și până în prezent pe piața din Mexic. Un crash-test cu cea mai ieftină mașină Nissan a momentului a demonstrat că Tsuru este un adevărat pericol.

Zilele trecute, Nissan a anunțat că va scoate de pe piață unul dintre cele mai longevive modele din istoria sa. Se numea Tsuru și era vândut în Mexic din 1992 și până în prezent, fără întrerupere.

Divizia Nissan din Mexic a vândut această mașină vreme de 24 de ani într-un număr record de exemplare, adică 1.849.289 de unități. Asta și pentru că prețul său de achiziție era unul foarte mic, de numai 7500 de dolari.

Deși Nissan a încercat să nu popularizeze foarte tare despărțirea de vechiul sedan, americanii de la NHTSA au vrut să demonstreze tuturor adevăratul motiv pentru care Tsuru a fost retras de pe piață. Mașina nu respecta normele de siguranță actuale, fiind vorba de o structură veche de aproape trei decenii.

O demonstrase în trecut și Latin NCAP, omologul EuroNCAP din America de Sud, care i-a acordat zero stele din cinci și le-a cerut celor de la Nissan să o scoată de pe piață.

Pentru a demonstra că Tsuru nu este o mașină capabilă să își protejeze ocupanții în cazul unui impact, cei de la NHTSA au pus la cale un crash test. Adversarul lui Tsuru? Nissan Versa Sedan, cea mai ieftină mașină vândută acum de Nissan în Statele Unite.

  • Scorpionul.negru, marţi, 01.11.2016 17:50

    Madalescu ce zici de asta ? Masina japoneza nu gluma :)))

  • @Coropisnita.frustranta, marţi, 01.11.2016 17:57

    Dar ce zici de ''vechitura'' asta din 70'' ? 5 stele suna frumos . https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=9W_9au0hkJg http://piataauto.md/Stiri/2016/10/A-reusit-Vechea-Toyota-Land-Cruiser-70-primeste-5-stele-la-testele-de-siguranta-Video/

  • q, marţi, 01.11.2016 18:21

    aproape orice masina produsa in 92 s-ar comporta la fel asa ca...

  • DanG, marţi, 01.11.2016 19:07

    Pfuai de mine, i s-a rupt manechinului capul in doua. Respect inginerilor care au muncit pentru a face masinile din ce in ce mai sigure.

  • @Moldova_Mascareasca, marţi, 01.11.2016 21:15

    Ce nu-ti convin stirile de acolo ? Web-site-ul mi se pare unul foarte interesant cu mult mai multe stiri si relatari ( gen lansarea Lexus LX facelift, Toyota LC 200 facelift si multe altele, inclusiv teste cu masini de colectie sau cu marci exotice ( Rolls Royce, Koenigsegg , etc vezi acolo ) . Sper ca ai citit de Toyota LC 70 care are 5 stele . Deci se poate asta la orice masina veche , toata treaba e sa-i rigidizezi punctele vulnerabile. Cat despre Nissan, ce sa zic ? A punctat mai prost ca Dacia Nova.

  • LUCCI, marţi, 01.11.2016 21:24

    Asta a fost Nissan Tsuru, Care iti cam rupe c.....apul! ;);) ...Nasol momentul.

  • Scorpionul.negru, marţi, 01.11.2016 21:24

    Mascarimeo...nu vezi ma ca nu te suporta nimeni pe aici ? I-ati talpasita si ne lasa !!

  • Pana, miercuri, 02.11.2016 00:06

    Si credeti voi ca un Golf 3 sau sau o Astra F s-ar fi comportat mai bine? Adevarul e masina asta trebuia sa nu mai fie la vanzare de vreo 15 ani... cel putin. Sa nu ai niste conditii minime de siguranta in 2016, este de neconceput. Fie ca vorbim de America de Sud, SUA, Germania sau Congo. Cam rusinos la cat se zbiara pe-aici ca Alianta Renault-Nissam este foarte smechera.

  • nemo, miercuri, 02.11.2016 01:17

    modele de acest gen sunt vizibile inca in parcarile unora, sau pe sosele chiar in sua si canada ... e drept ca sint inmatriculate de multi ani, locul lor e ocupat de modelul (sentra) cu care e comparata in film ... am vazut si multe toyote vechi ... chiar am intrebat pe un posesor daca nu are o jena sa umble cu asa ceva ... nu neaparat ca aspect comercial (ca arata cam aiurea vechitura) ... dar si dpdv al securitatii rutiere. am vazut in urma cu ceva timp un film de acest gen intre un volvo s850 si un model mult mai mic, renault parca ... desi volvo a fost tot timpul un etalon al sigurantei, desi volvo era mult mai mare ca modelul frantuzesc ... ocupantii masinii franceze, mai mici, dar de ultima generatie, au fost incomparabil mai bine protejati decit cei din volvo ... care s-ar fi facut "praf si pulbere" vorba cuiva ...

  • @nemo, miercuri, 02.11.2016 09:52

    Interesanta augumentatia ta. Dar ia incearca sa faci acelasi lucru si in RO sa-i intrebi pe cei cu jafuri germane daca au macar o jena sa circule cu petardele prin trafic ?

  • mishazaitev, miercuri, 02.11.2016 10:16

    Ca de obicei, discutiile de pe acest forum au devenit monopolul hatterilor. Nimic constructiv, doar conflicte de doi lei care au ca si laitmotiv care emisfera produce masini mai bune. Eu nu zic ca masina respectiva era sigura, nici vorba de asa ceva. Insa nu pot sa nu ma intreb daca un Nissan de generatie '90 era mai putin sigur decat celebrul VW Kaffer produs, culmea, tot in Mexic intr-un numar mult mai mare de execmplare si retras in urma cu cativa ani! Ceea ce nu ineteleg cei care arunca la nesfarsit cu insulte este faptul ca exista regiuni ale globului pe ale caror piete o masina inseamna un mijloc de deplasare fiabil intr-un loc in altul. In regiunile respective alternativa la o masina noua dar bazata pe o platforma veche, este o rabla sau caruta. Pe vremea cand Dacia 300 era cam singura masina noua pe care si-o permiteau majoritatea romanilor, se gandea cineva la siguranta? La pustiul rasfatat din Ramnicu Valcea nu ma astept sa inteleaga aceste aspecte. Pentru el, oricum, cei care nu-si permit sunt niste prosti doar pentru n-au avut norocul sa se nasca intr-o familie "buna" ca a lui, Cu totul altfel stau lucrurile cu Madalescu, alias Mafia, alias, Sergiu Anderi... El, mai deunazi, dadea ca exemplu de fiabilitatea Matizului fabricat pe o platforma aproape la fel de veche in nu stiu care soviotostan. El ar fi trebuit sa priceapa ca aceste masini se produc pentru ca au piata si atat, fara sa intre in conflict cu beizadeaua de care vorbeam mai sus. Dar de ce nu ar da el dovada ca, de fapt, sunt facuti din acelasi aluat, care-i determina sa insulte pe orcine nu le impartaseste fanatismul?!!!

  • @mishazaitev, miercuri, 02.11.2016 10:52

    Adica Mihail Zaitzev in fosta URSS . Stiu ca-i dureros sa vezi videoclipul asta si sa citesti si linkul unde spune clar ca o masina de anii 70'' a primit 5 stele la testele de siguranta. Asadar mai sigura decat un BMW Z4 care are doar 3 stele ( la fel ca vechiul Matiz ) sau Audi TT 2016 care are doar 4 stele. Ce-i drept, pt osia aia de caruta total nesigura pt un sport car i-as fi dat maxim 2 stele la teste de siguranta. Asociatia NHTSA sunt unii dintre cei mai severi cand vine vb de testare. Au pana si test rollover, small overlap ,etc ceea ce NCAP nu are. https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=9W_9au0hkJg http://piataauto.md/Stiri/2016/10/A-reusit-Vechea-Toyota-Land-Cruiser-70-primeste-5-stele-la-testele-de-siguranta-Video/

  • @mishazaitev, miercuri, 02.11.2016 10:53

    cu K*

  • mishazaitev, miercuri, 02.11.2016 12:57

    @Madalescu Prietene, pentru mine e dureros doar sa vad cum oamenii se insulta intre ei pe motiv ca unii agreaza o marca si altii nu. Asa cum spuneam si cu alt prilej, tare multa nefericire trebuie sa fii existat in viata unui om incat sa aiba drept unic scop in viata ponegrirea celor care au alta optiune decat ei.

  • cineva, miercuri, 02.11.2016 15:53

    Soc si groaza: o masina facuta pe vremuri e periculoasa si nu raspunde standardelor de siguranta din 2016. Serios? Nu m-as fi gandit la asta niciodata. Nici cand vad Dacii 1300 in trafic, conduse de batranei care nu ar trebui sa conduca de vreo 20 de ani. Ce stire bomba... Masina aia e cumparata de oameni care se duc din A in B si nu isi permit altceva, decat probabil o caruta. Evident, isi asuma un risc major. Dar e alegerea lor, pe care trebuie sa si-o asume.

  • zen, miercuri, 02.11.2016 19:54

    Sa nu uitati sa retrageti si ..motocicletele. ...si alea japoneze si ..europene..sa nu fie interpretabil.

  • @cineva, miercuri, 02.11.2016 20:01

    7.500$ este un pret mare totusi pe care si-l asuma doar cei care-si permit. Un Logan nou costa 4.750 euro in RO cu tot cu rabla si o mica reducere. Eu cred ca masina asta era cumparata de cei care adorau feelingul unei masini de anii 90, slava domnului se fabrica ca noua. Cati dintre voi nu ar cumpara un Golf 4 sau Octavia 1 daca s-ar mai vinde acum in RO la pret redus gratie costurilor pe care si le-au scot la lansarea acestui model in locul unui Logan nu ? Va zic eu, Dacia ar da faliment. Asta cred ca ar fi reteta perfecta prin care VW ar putea eclpsa Dacia . Nu trebuie neaparat sa nasti o divizie separta : cheltuind alti bani, e de ajuns sa renasi cateva modele iesite din uz si sa le vinzi iar la un pret iferior generatiilor de azi.

  • @mishazaitev, miercuri, 02.11.2016 20:06

    Prietene, tu nu stii sa faci diferenta intre o opinie si intre o ponegrire a altuia care isi cumpara altceva. Feedback-ul negativ asupra unui model de la un producator nu inseamna neaparat acuza, inseamna o opinie care tine de gust personal, cu care tu poti fi de acord sau nu. Tu daca asta ai inteles e problema ta. Altceva, domnule Mikhail Zaitzev ?

  • nemo, joi, 03.11.2016 04:12

    @ @nemo ... omule ... situatia e aceeasi pentru toti producatorii ... in Romania e ceva ... aci, America de Nord, altceva ... daca in Ro sint multi care nu-si permit decit "petarde", aci, astia nu cumpara ca nu vor, sint mult mai putine cazurile cind nu isi permit raportat la Ro !!!!! ce ma intriga e faptul ca aci e posibil sa umbli cu asa gunoaie, adica legile sint mult prea permisive !!! aia care le au nici macar nu-si prea pun problema sigurantei rutiere!!! ba-s chiar bucurosi ca au masini "fiabile/fara probleme" !!! deci sint si oarecum avari, sgirciti sau cum or fi ... vedeti si cazuri de miliardari ce se "plimba" cu "limuzine" de 15-20 de ani !!! d-apoi de cei din popor ce sa mai zicem ? bunaoara, am auzit unele "bombe" de la unii care-si schimba uleiul la motor la 20.000 km chiar daca producatorul le indica 8.000 km !!! se uita cum sa "economiseasca" la intretinerea masinii ... altii nu schimbau uleiul deloc ! doar adaugau altul cind scadea nivelul !!! in alta ordine de idei, sint si aci zone "defavorizate" unde veniturile sint mici ... acolo statul, provincia sau ce-o fi, a dat lege care ii scuteste de ceva impozite pe masinile vechi de peste 10 ani !!! vezi cazul statului Montana din SUA ... cu alte cuvinte, li se cam filfiie de problemele ecologice si de siguranta rutiera !!!!! asa cum nu e cam cazul peste tot in Europa Occidentala unde sint tot soiul de verificari tehnice, legi care incurajeaza achizitionarea de masini moderne si mai putin poluante, etc ... va aduceti aminte si de individul din SUA care a facut in 9 ani 1.000.000 de mile? va facusem atunci o mica socoteala legata de anumite cheltuieli de utilizare : individul cheltuise doar pe benzina ~ 80.000 $ !!! cite gaze cu efect de sera nu a creat dumnealui fara sa-i pese ??? tone peste tone ... cu banii aia isi putea cumpara un mic apartament mai aproape de munca ... ori de nu voia, isi putea lua un belit de Prius Hybrid ... cu care ar fi facut cel putin 500.000 km cu un consum de vreo 25- 30 % din cel de pe Tundra ... in fine ... nissan a procedat cum a crezut ca e mai bine ... probabil ca respectivul model va fi inlocuit cu unul ceva mai nou ... care in citiva ani va fi la fel de nesigur ca si asta care e tras pe dreapta acuma ... mexicanii - in general - sint prea saraci sa isi poata permite sa faca nazuri ... deci cumpara si ei ce-si permit ca sa-si poata face comisioanele ... banuiesc ca si la ei legile sint mult mai permisive la capitolul asta raportat la SUA sau Canada ... drumuri bune s-aveti !

  • mishazaitev, joi, 03.11.2016 10:17

    @madalescu In primul rand, marturisesc ca faci un pas inainte asumandu-ti multiplele pseudonime sub care ai postat pana acum. In al doilea rand, daca tu consideri ca apelative de genul "Mascarescu" si "coropisnita frustranta""(apropo de limba moldoveneasca, probabil ca ai vrut sa spui "frustrata", pentru ca daca te frustreaza postarile lui Lundgren de la Valcea, astfel incat sa-i spui ca e FRUSTRANT, e grav!) In al treilea rand singurul care nu face diferente pe-aici esti tu. Si aici ma refer la diferenta dintre feedback si obsesie. Asta pentru ca feedback presupune sa vorbesti despre masini pe care le-ai condus, ori tu, in mod cert, nu ai condus toate masinile germane pe care le ponegresti si te rezumi exclusiv la a citi fise tehnice pe care le compari. Toate postarile tale sunt conflictuale incat eu insumi, in calitate de detinator de masina japoneza imi dau seama ca nu ai alt scop in viata decat acela de a arunca cu noroi. Iar asta se numeste obsesie, amice! Asa cum spuneam mai sus, faptul ca ai o masina japoneza sau koreeana de care esti incredibil de multumit ar trebui sa-ti confere o stare se satisfactie atat de mare incat sa nu mai faci atata caz de "greselile enorme" pe care le fac altii cumparand altfel de masini. Dar, se pare ca tu est victima unor alte suferinte care pot fi sursa manifestarilor tale de sorginte patologica. Pentru ca numai unul care nu are toate tiglele pe casa poate depune atata efort in a ma convinge pe mine, care posed intamplator si o masina germana (a treia), ca am facut niste alegeri proaste, desi eu am fost multumit de tpate cele trei masini pe care le-am cumparat!

  • @mishazaitev, joi, 03.11.2016 14:55

    Mikhail Zaițev real name life. Uite cum facem ? Iti cumpar eu bilet de avion ca sa te intorci la Moscova de unde ai venit. E bine asa ? Iti ofer si niste maruntis sa ai de covrigei, stiu ca rubla a scazut in ultimul timp gratie sanctiunilor impuse de lumea civilizata. Intre timp am sa ma relaxez citind din carti cum ''mareleui rinocer'' i-au fost transformate teritoriile in pasalac turcesc si eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominatia otomana .....mari si ''puternici'' sunteti :))))

  • @nemo, joi, 03.11.2016 15:24

    Baiatule, ai o problema mentala majora. ''aia care le au nici macar nu-si prea pun problema sigurantei rutiere!!! ba-s chiar bucurosi ca au masini "fiabile/fara probleme" !!!'' Nu pricep care este problema ta aici ? Omul isi cumpara ce masina doreste. O interpretare la fel de stupida ca si cum ai spune ca cei care-si restaureaza masini doar sa circule cu ele nu-i intereseaza de siguranta. Penibil chiar......

  • @nemo, joi, 03.11.2016 15:32

    Inca ceva : ''daca in Ro sint multi care nu-si permit decit "petarde", aci, astia nu cumpara ca nu vor, sint mult mai putine cazurile cind nu isi permit raportat la Ro !!!!!'' Pai mai ''prietene''. Tu chiar stii sa faci diferenta intre nu-si permit si nu vor ? Spui de cei de acolo ca nu vor, iar de romani ca ''nu-si permit'' . Ce nu-si permit dragul meu sa cumpere un Logan nou in detrimetul unui cazan german ? Sau sa cumpere o compacta noua la 15 mii in schimbul unei coji de BMW x5 terfelit de zori ? E o conceptie mentala are vad ca-ti inunda neuroni cu basme. In RO sunt multi la fel ca si acolo care-si permit sa-si cumpere o masina noua, dar la fel nu vor. In schimb aleg o coaja ''de lux'' din Germanika cu BADGE Bemveu pe ea in locul unei masini nou mult mai sigure. Un roman cand se vede cu 20.000 euro in mana , nu-si va cumpara niciodata o berlina compacta dotata decent, ci se va arunca direct la o petarda de ''sheptar'' ''dizal'' ''ful opshan'' . Cam asta-i mentalitatea la noi . Asadar nu difera cam cu nimic. Din ce film ziceai ca vorbesti ?

  • nemo, vineri, 04.11.2016 01:06

    @ @nemo ... daca ai fi fost si tu pe-acilea si ai fi vazut ce am vazut eu, ai fi avut schimburi de opinii cu cei despre care am spus mai sus si cu multi altii despre care nu am mai scris nimic, n-ai mai fi facut nici afirmatii/categorisiri/jigniri de gen: "Baiatule, ai o problema mentala majora" sau "Din ce film ziceai ca vorbesti ?" asa eram si eu inainte sa vin incoace ... mi se pareau basme ... asa cum ti se par tie !!! acum ca am trait pe-aci 16 ani cred ca stiu destule despre ei ... mult mai mult decit cred ca ai sti tu ! (cel putin asa rezulta din ce scri) din ce ai scris ai cam spus acelasi lucru ca si mine, diferenta e ca in Ro stiu pe multi care chiar nu isi permit mai mult de 2-4 mii de Euro ca buget pentru o masina ... atunci ce sa ia ? eu inchid aci aceasta discutie ... iti sugerez sa mai discuti si cu alti romani plecati peste ocean si te vei lamuri ... dar fa chestia asta inainte de a te arunca la jigniri !!! nu cred ca ai facut armata impreuna cu mine ca sa-ti permiti sa ma jignesti ... dealtfel, cu ce drept ai jigni pe cineva care poate avea o opinie diferita de a ta ? e liber omul, nu ? iti sugerez sa fi mai politicos mai ales ca nu te-am jignit cu nimic ... drumuri bune sa ai ... indiferent in ce masina-ti place sa-ti "bagi" banii, ori ce opiniii, mai mult sau mai putin originale, poti avea !!!

  • mishazaitev, vineri, 04.11.2016 10:40

    @Madalescu Daca, singurul argument care-ti ramane e acela de a ma trimite la Moscova, m-am lamurit! Tine-ti banii pentru tratamente, flacau. .. Medicamentele sunt scumpe.

  • @nemo, vineri, 04.11.2016 13:39

    Draga amice. Noi vorbim aici de romanii care au fix suma Nissanului Tsuri ( in jur de 6.500 euro ) bani cu care mentalitatea inapoiata ii indeamna sa-i cheltuie pe o coaja decat pe un Logan nou nout. Asta-i tot. Succes. Mikhail Zaitev . Se pare ca ultimul atgument ti-a ramas sa injuri pe cei care-ti dau o mana de ajutor. Asa v-au educat pe voi parintii ?