Nissan calcă pe urmele lui Volt și Ampera: range extender pentru un model electric compact şi pilotaj autonom pe o bandă
Nissan va lansa până în martie 2017 două noi tehnologii în gama sa: un range extender pentru un model nou compact şi o funcţie de pilotaj autonom pe o singură bandă. Ambele vor fi disponibile iniţial doar în Japonia.
Nissan este pe punctul de a adopta două noi tehnologii pentru gama sa de produse, prin intermediul cărora speră să demonstreze că este un constructor capabil să se adapteze la tendinţele din lumea auto.
Prima dintre ele este o tehnologie hibridă numită e-Power, care va fi utilizată pe un model nou din segmentul compact. Practic, vorbim despre o maşină electrică cu un motor suplimentar pe benzină care va fi folosit doar pentru a genera electricitate pentru baterie.
O astfel de tehnologie este similară cu cea utilizată de modele precum Opel Ampera sau una dintre versiunile lui BMW i3 şi a fost deja prezentată de Nissan pe conceptul Gripz (foto) dezvăluit toamna trecută la Frankfurt.
"Acest nou model electric va acoperi cererea pentru o autonomie mai mare şi eficienţă la consum. Va utiliza un nou sistem e-Power care are aceeaşi agilitate, silenţiozitate, acceleraţie puternică şi eficienţă ca Nissan Leaf", spune Carlos Ghosn, CEO-ul grupului Renault Nissan, cu referire la cea mai vândută maşina electrică din lume.
Pe de altă parte, Nissan va lansa şi tehnologia ProPilot care va permite unei maşini să se conducă autonom pe o singură bandă. Maşinile dotate cu aceasta tehnlogie vor putea să accelereze, să frâneze şi să abordeze viraje atât timp cât îşi păstrează banda de circulaţie. "Cea mai nouă versiune a acestei tehnologii va face pilotajul mai sigur şi mai eficient prin oferirea unui control automat pe o singură bandă", explică Ghosn.
ProPilot urmează să fie dezvoltat pentru a permite pilotaj autonom pe mai multe benzi în 2018 şi abordarea intersecţiilor în 2020. Ambele tehnologii vor debuta cel târziu în martie 2017, însă în primă fază vor fi disponibile doar pe maşini comercializate în Japonia. Tehnologia autonomă ProPilot va apărea şi în Europa, Statele Unite şi China, însă pentru e-Power nu exista încă planuri în acest sens.
Via Automotive News