Nissan 370Z se pregătește să ne spună adio, însă am putea primi un urmaș: un crossover sportiv
Nissan pregătește despărțirea de 370Z, unul dintre cele mai longevive modele din gamas a actuală. Locul său ar putea fi luat de un alt model Z, cel mai probabil un crossover.
În ultimul deceniu, Nissan a încercat să ne convingă de apetitul său pentru mașini sportive. A pus bazele unei game separate de performanță, clădită de divizia sa Nismo. Prin urmare, japonezii vor să facă din spiritul lor sportiv o moștenire pe care să o transmită și viitoarelor modele.
Chiar dacă va fi nevoit să renunțe în curând la un model emblematic cum este 370Z, Nissan va găsi o modalitate de a-i acoperi absența. Nissan 370Z are deja șapte ani de activitate pe piață și se pregătește de retragere, având în vedere că vânzările sale anuale continuă să scadă.
Nu există informații despre un înlocuitor, mai ales că Nissan ar putea alege o altă soluție de a duce mai departe linia sportivă Z. Este din ce în ce mai vehiculată ideea unui vehicul sportiv cu garda la sol mai înaltă.
Într-un interviu recent, Paul Wilcox, șeful Nissan Europa, nu a exclus complet această posibilitate. ”Este o întrebare bună. Însă nu pot comenta. Cred că cel mai important lucru este să ne dăm seama ce face parte din brandul Nissan. Și eu cred că performanța dinamică face parte din moștenirea noastră. Nu vreau să infirm nimic în acest moment, dar nici nu pot comenta pe marginea unui viitor produs din gamă”.
Nissan s-a jucat deja cu ideea unui crossover sportiv în anul 2015, atunci când expunea conceptul Gripz la Salonul Auto de la Geneva. Modelul anticipa un SUV de performanță, cu un tren de propulsie hibrid.
Însă până ca acesta să devină realitate este cale lungă. Însuși Wilcox recunoaște că în echipa sa este o oarecare debusolare: ”Există riscul de a urmări fiecare segment în parte cu un model sportiv Z. Am o echipă întreagă de manageri de produs care vin la mine și îmi spun că își doresc asta”, a declarat Wilcox.
via motor1
Asadar inca un model legendar ne spune adio. Oare unde se indreapta industria auto ?