Negocieri eșuate cu sindicatele: Volkswagen a refuzat să crească salariile cu 6% pentru angajați

Publicat marţi, 12.12.2017 12:02 de Petre Barac

Volkswagen a respins propunerea unui sindicat german care a cerut creșterea salariilor cu 6% pentru angajații producătorului auto.

Sindicatul IG Metall, unul dintre cele mai puternice din Germania, acuză Volkswagen de eșecul primei runde de negocieri privind creșterea salariilor în cadrul companiei.

Sindicaliștii s-au arătat nemulțumiți că Volkswagen nu a venit cu o contra-ofertă la propunerea de mărire a salariilor cu 6%.

“Faptul că Volkswagen se descurcă atât de bine, în ciuda scandalului Dieselgate, se datorează eforturilor extraordinare ale angajaților”, a spus Thorsten Groeger, liderul IG Metall și șef al negocierilor cu VW.

Cererea sindicaliștilor vine în contextul în care salariile angajaților VW au înregistrat două majorări în ultimul an, respectiv 2.8% în septembrie 2016 și 2% în august 2017.

În schimb, Volkswagen a transmis că “va investi în viitor dacă va avea costurile sub control” și a cerut o “înțelegere rezonabilă” din partea sindicatelor.

Via Autonews

  • Adrian C, marţi, 12.12.2017 12:48

    Niste ordinari !

  • Edikkk, marţi, 12.12.2017 19:27

    si VW, si BMW dar si Mercedes au dat prime considerabile (MII SI MII DE EURO PE ANGAJAT) la angajati... dar.. DOAR la angajatii din GERMANIA ! Dar noi astia care cumparam masini germane, si le facem salariile grase, de au bani MULTI sa plateasca taxe si impozite MARI la stat din care sa le dea PENSII MARI si ca sa angajeze ROMANI ca asistenti medicali pentru parintii lor !!! Bine ca apreciem asa ... wow.. masina germana pe strada... si ne dezapreciem pe noi insine ! Nu zic sa cumparam toti Dacia, dar macar sa intelegem sa cumparam si alte marci europene, pentru ca fara concurenta (mai ales cu minciunile care par sa nu se termine despre diesegate) nu exista o piata auto in dezvoltare ! parerea mea

  • dan_grc, miercuri, 13.12.2017 09:59

    Și care sunt modelele nemțești pe care le-ai cumpărat, Edikk ?

  • DanG, miercuri, 13.12.2017 15:30

    @ dan_grc Mi se pare mie sau vrei sa-l dezapreciezi pe Edikk? :)))))

  • Coco, miercuri, 13.12.2017 18:56

    Fiecare om are dreptul la opțiune proprie și la deciziile pe care le consideră în mod avantajos pentru el indiferent de ce părere are sau ce viziune are...Edikkk..care poate cotiza unde vrea și cât poate

  • Edikkk, miercuri, 13.12.2017 20:51

    Am avut VW si nu o sa mai am in viata mea ! Ce masina mi-as cumpara un Nissan Juke sau Kicks sau de ce nu Renault Captur, Dacia Sandero Stepway(daca ar creste nivelul calitativ!!) dar e-power (nu exista momentan e-power nici-una dintre acestea) dar cine stie poate nu pe benzina ci chiar pe LPG / CGN !! Dupa ce ca sistemul e-power LGP/CGN ar aduce conducere electrica pe o masina incarcata doar la statiile peco (gaz) si dupa ce ar avea si un consum foarte mic (Nissan Note e-power 1.2 benzina are un consum declarat de sub 3 litri / 100 km !!!) dar astfel cu gaz masina ar fi si mai ecologica si ar scade costul pe 100km la vreun sfert fata de una full-benzina sau la jumate (daca nu o treime) fata de una full-motorina ! si ar fi muuult mai ecologica ! Ar avea un consum IMBATABIL nu numai in orase dar si la drum lung, si in plus s-ar conduce fooooarte confortabil, usor, o singura mana (nu tu cutie automata, nici macar un CVT ca prius hibrid) si un singur picior (pedala de acceleratie cu e-pedal ON in orase se poate conduce cu o singura pedala, sa se infraneze la ridicarea pedalei de acceleratie pe ultima treime de cursa) !!!! Ar fi o masina fantastica ! Orice producator ar produce azi hibride, ar avea enorm de castigat ! Dar tin prea mult la profituri si nu ii intereseaza deloc mediul sau clientii ! China in schimb, alta poveste.

  • Edikkk, miercuri, 13.12.2017 20:55

    PS: daca dati click pe nickname TOP MASINI A1. Tesla S (full-electrica) A2. Nissan New Leaf (full-electrica) A3. Chevrolet Bolt (full-electrica) A4. Renault Zoe (full-electrica) B5. Nissan e-power New Note si poate in viitor New Micra, Juke, Clio (semi-electrice) B6. Chevrolet Volt (full-electrica cu extend-ranger) B7. BMW i3 (full-electrica cu extend-ranger)