Nebunia hot hatch: Peugeot lucrează la un 308 GTi de peste 300 de cai putere
Peugeot vrea să-l atace pe Golf R. Francezii dezvoltă o versiune mai potentă a lui 308 GTi capabilă să ofere peste 300 de cai putere și 400 Nm.
Peugeot 308 GTi a reușit să pună constructorul francez pe harta hot hatch-urilor moderne. Dar oficialii Peugeot spun că pregătesc o surpriză pentru fanii compactei. Dintr-un interviu acordat de Patrice Delannoy, directorul tehnic Peugeot Sport, aflăm că francezii vor să lanseze o versiune și mai potentă a lui 308 GTi.
Oficialul spune că structura actualei versiuni suportă și mai multe resurse, iar unitatea de 1.6 litri poate merge lejer până la aproximativ 310 cai putere. În plus, cuplul motor s-ar putea cifra la mai mult de 400 Nm.
Francezii confirmă faptul că deja au dezvoltat o versiune pentru teste, iar aceasta se comportă extrem de bine. În plus, suspensiile și sistemul de frânare nu au fost înlocuite întrucât pot face față cu ușurință noilor valori oferite de propulsorul turbo.
În prezent, Peugeot 308 GTi este comercializat doar cu o cutie manuală cu șase rapoarte. În cazul în care acest prototip va ajunge în producția de serie, francezii ar urma să renunțe la transmisia manuală și să monteze o cutie automată. Pentru moment, oficialul Peugeot nu a spus dacă această versiune a primit undă verde din partea conducerii.
Via | Carscoops