Monovolumul Dacia va fi lansat în 2012, iar conceptul vine anul viitor

Publicat joi, 05.08.2010 11:59 de Cornel Șocariciu

Dacia va pregăti pentru Salonul Auto de la Geneva de anul viitor un concept care să prefigureze viitorul monovolum, urmând ca versiunea de serie să fie prezentată la Frankfurt în 2012.

Constructorul român Dacia doreşte să îşi menţină supremaţia pe segmentul low cost, şi pentru aceasta îşi propune să cucerească şi piaţa monovolumelor. În aceste condiţii, Dacia va aduce pe piaţă un frate mai ieftin al lui Scenic, iar surse neoficiale citate de jurnaliştii francezi de la Caradisiac vorbesc chiar şi despre o variantă low cost a lui Kangoo, capabilă să transporte şapte persoane.

Ce ar diferenţia acest model de actualul MCV, care de asemenea are şapte locuri? Uşile culisante, care vor permite un acces mai uşor în interiorul monovolumului. De asemenea, spaţiul interior va fi mult mai generos. Pe viitor, un astfel de model ar putea da naştere şi unei variante comerciale, care să ofere o capacitate de încărcare mai mare decât a actualului Logan Van.

Debutul unui concept care anticipează monovolumul constructorului de la Mioveni este aşteptat la Geneva, iar versiunea de serie a acestuia urmează să sosească în toamna anului viitor, la Salonul Auto de la Frankfurt. În ceea ce priveşte motorizările, acestea vor fi împrumutate de la fratele Duster.

Via | Caradisiac

  • maxi, joi, 05.08.2010 13:24
    logan

    Degeaba, la design tot infect si patratos e

  • Ion, joi, 05.08.2010 13:59
    Degeaba esti tu

    @maxi: degaba esti tu, de carcotasi e tara plina mai greu se gasesc ingineri buni.

  • :), joi, 05.08.2010 14:11
    :)

    Daca e patratos,nu inseamna ca e "infect" ;) In ce ma priveste, mie imi place cum arata Logan MCV...asta poate pt ca imi plac tipurile mai colturoase(nu doar la masini,ci in general). Deci ca sa tragem concluzii in functie de gusturile proprii,mi se pare copilaresc :) Stima!

  • alt logan, joi, 05.08.2010 14:13

    mda .. alt logan ... bai vrem alta masina nu mai veniti cu logan mai mare sau mai mic .... va credeti porsche si loganu e pt voi 911 ? e naspa loganu.. .. alt design care sa nu arate ca o jucarie urata

  • crick, joi, 05.08.2010 14:37
    Patratoase sunt multe si ingusti la minte sunt si mai multi

    CIne vorbeste de model patratos si infect nu cred ca a avut contact cu Kia Soul in realitate sa vada acolo colturi si laturi drepte. Si uite ca forma ei patratoasa e apreciata de toti numai de romani nu. Poate pentru ca majoritatea sunt atat de limitati incat nu inteleg ce inseamna o masina practica, usor de intretinut si asigurat, ca sa nu mai vorbim de suspensia perfecta pentru drumurile de la noi. Cei care se astepta sa iasa la agatat cu masina si cand apar ei, sa intoarca toate fetele de pe strada capul cu priviri admirative, ar fi mai bine sa uite asta si sa incerce sa isi creasca pentru inceput nivelul de inteligenta. Un nou model de Logan e binevenit avand in vedere ce succes are masina la noi dar mai ales peste granite. Incercati sa huliti Logan-ul dupa ce o sa aveti bani sa asigurati o masina straina.

  • Alex, joi, 05.08.2010 14:40

    Unde ai vazut voi poze cu monovolumul de la Dacia de ii tot criticati aspesctul? Poza din articol e de anul trecut si e un MCV cu trenul de rulare schimbat, doar pentru teste.

  • furdu, joi, 05.08.2010 19:41
    Sal

    poate s-or gandi si berbecii astia de la DACIA sa nu mai scoata MCV-uri ALBE!!!!!!! ca era sa fiu implicat in 3 accidente din cauza "soferilor"care si-au luat mcv alb! voi de cate ori ati vazut MCV alb, mergand pe E sau pe DN la distanta, aveati "putin"mai mult decat trebuie si ati franat brusc?

  • serifu, vineri, 06.08.2010 01:19
    @furdu

    100% de acord cu tine. ar trebui si constructorii de la dacia sa se gandeasca sa nu mai scoata modele albe nici pe logan nici pe monovolum numai pt masinile de politie.. de o gramada de ori am patit si eu sa franez cand vedeam un monovolum alb cu ceva materiale cocotate pe plafon numa bune sa semene cu niste girofaruri...

  • serifu, vineri, 06.08.2010 01:20
    tot eu

    nush de ce ma trec mereu fiori cand vad cate un monovolum alb :))

  • andy, vineri, 06.08.2010 03:34
    @maxi

    ma frend in poza din articol este un mcv

  • Rio, marţi, 10.08.2010 09:10

    @serifu & furdu Nu vad de ce va luati de Dacia pentru ca TOTI constructorii scot masini albe ca zapada. Sau voi va referiti ca si politia are la fel? :)))

  • iulian75, luni, 24.01.2011 23:08
    Rio

    Da greu te mai prinzi....