Modelele Dacia vor primi noul logo al mărcii începând de anul acesta

Publicat sâmbătă, 29.01.2022 10:02 de Gabriel Nica, Foto: Dacia

În cadrul evenimentului organizat de Dacia pentru lansarea internațională a noului Jogger, reprezentanții companiei au făcut și câteva dezvăluiri despre brand. Printre acestea s-a strecurat inclusiv faptul că noul logo al companiei va fi folosit pe modelele producătorului autohton începând de anul acesta.

Dacia pregătește schimbări mari, nu numai în portofoliu ci și în showroom-uri sau în ceea ce privește brandul per total. Într-o conferință de presă organizată cu ocazia lansării celui mai noul model Dacia, reprezentanții companiei au confirmat că logo-ul folosit inițial pe conceptul Bigster va ajunge în sfârșit pe modelele românești.

Mai mult decât atât, implementarea acestuia va începe până la sfârșitul lui 2022, Jogger chiar având noua siglă la vedere pe modelele Extreme.

„De anul trecut, de la lansarea Duster facelift am anunțat și schimbarea identității de marcă. Aceasta este implementată în trei pași care implică modificarea culorii în verde-kaki și a logo-ului. Am început procesul de schimbare a imaginii din vara lui 2022 cu partea digitală și «vizualuri». De la începutul acestui an trecem la a doua etapă, cea a înnoirii imaginii din concesiuni și showroom-uri, iar spre sfârșitul anului vom implementa noul logo și noua identitate de marcă pe întreaga gamă de mașini”, a explicat Andreea Guinea, Dacia Launch Operations Manager în cadrul grupului Renault.

Această schimbare, a designului reprezentațelor dar și folosirea noului logo, va începe în Franța. Primul showroom ce va fi deschis la noile standarde este cel dn Melun, al LS Group, undeva la 50 de kilometri de Paris. Ulterior, toate reprezentanțele Dacia vor aborda noua schema de culori și design, aceleași schimbări graduale fiind programate și pentru mașini.

  • Edikkk, sâmbătă, 29.01.2022 10:04

    Cam urât logo ăsta Parcă e făcut înadins să zică Dacia e naşpa şi să rămână Renault deasupra Problema lui Renault că nu oferă nimic bun la preţurile mai mari Au o idee dar nu terminată bine

  • ., sâmbătă, 29.01.2022 12:06

    Noua siglă nu e așa de rea (când am văzut-o prima dată m-am gândit la sigla DeLorean). În schimb, culoarea aia verde-vomă mi se pare cel puțin ciudată.

  • Mircea Badea, luni, 31.01.2022 05:39

    pare un om calcat..sau un gard...sau DC care nu e nimic. mai bine puneau lupul dacic...sau basorelieful lui sosoaca...sa iasa sosoaca din grila ca la rols, nu-ti mai trebuie flashuri nimic...

  • CiprianBi, luni, 31.01.2022 09:30

    Si uite asa ajunge Sandero la 14k. Pai marketing-ul asta cine sa-l plateasca? Ma intereseaza produsul! Nu dau 2 bani pe sigla aia sau pe oricare alta sigla.

  • Mana-rece-suflet-cald, luni, 31.01.2022 14:29

    Decât desfăcătorul de bere, mai bine sigla asta. Culoarea e normală, uitați-vă la câmpurile noastre cum arată. Apoi și numele Duster, logic pentru țara asta prăfuită.