Miza pe inovaţie: Renault dezvoltă un motor complet nou pentru sezonul 2017
Renault a dezvăluit că dezvoltă un motor nou pentru sezonul 2017, întrucât unitatea actuală nu mai poate fi îmbunătăţită prea mult.
Sezonul 2017 al Formulei 1 va marca numeroase schimbări ale regulamentului tehnic, atât în privinţa pachetului aerodinamic, cât şi a pneurilor furnizate de Pirelli.
Chiar dacă acest lucru necesită resurse financiare considerabile şi timp preţios, Renault a decis să dezvolte în paralel şi o nouă unitate de propulsie. Potrivit şefului Fred Vasseur, decizia a fost luată ca urmare a faptului că inginerii au dedus că nu mai pot câştiga foarte mult timp pe turul de circuit prin simpla îmbunătăţire a actualului motor.
"Avem câteva îmbunătăţiri bune pe ţeavă. Anul viitor vom avea un motor complet nou. Este 100% nou. S-a terminat sfârşitul dezvoltării pentru motorul curent. Aveam nevoie să facem un pas pentru a înainta şi vom face asta. Până acum, totul progresează şi suntem aproape de ceea ce ne aşteptam", a declarat el.
Inevitabil, una dintre ipoteze este că Renault va adopta strategia rivalilor de la Mercedes şi va despărţi turbina de compresor, însă Vasseur a sugerat că nu este cazul.
"Este un concept Renault. Nu cred că trebuie să ne luăm după alţii în privinţa motorului. Am făcut îmbunătăţiri bune pe parcursul ultimelor 6 sau 8 luni şi vrem să facem un nou pas pentru a schimba un pic conceptul", a adăugat el.
Via Motorsport
Renault au mai fost in frunte si stiu foarte bine sa faca asta! Ma astept la surprize placute din partea lor...