Mitsubishi vrea să scoată de la naftalină denumirea Colt: viitorul model va fi produs pe platforma noului Renault Clio

Publicat miercuri, 07.03.2018 16:55 de Cornel Șocariciu

Mitsubishi are în plan dezvoltarea unui model subcompact bazat pe platforma viitorului Renault Clio. Dacă proiectul primește undă verde din partea conducerii, numele Colt ar putea reveni în oferta constructorului nipon.

Constructorul nipon Mitsubishi vrea să revină la nivel global cu un model de segment B. Guillaume Cartier, șeful departamentului de vânzări și marketing din Europa, spune că divizia de dezvoltare deja lucrează la un model subcompact, dar încă nu a fost luată o decizie finală.

În cazul în care proiectul primește undă verde din partea conducerii, modelul va împărți platforma cu actualul Nissan Micra și cu viitorul Renault Clio. În același timp, modelul proiectat de Mitsubishi va împrumuta din cadrul Alianței Renault-Nissan și o serie de tehnologii moderne. În aceste condiții, nu este exclus ca Mitsubishi să scoată de la naftalină numele Colt.

"Mitsubishi deține trei denumiri iconice: Pajero, Lancer și Colt. Dacă vom face o asociere cu numele Colt, atunci trebuie să avem și o mașină cu o personalitate corespunzătoare", a declarat oficialul Mitsubishi.

Dar fanii constructorului nipon mai au de așteptat. Același Guillaume Cartier spune că până în 2020 gama Mitsubishi nu o să primească niciun model nou.

Via | Autocar

  • someone, miercuri, 07.03.2018 18:03

    am condus ultima generatie de colt, si am fost foarte incantat pentru anul 2007. motorul diesel, jumatate de V6 de mercedes, era rapid, iar colt-ul turbo, desi motor turbo de generatie veche, era rapid si distractiv. cred ca nu sant singurul care ar vrea reinvierea colt-ului ( si apoi neaparat a lancer-ului )

  • colțunaș, miercuri, 07.03.2018 19:18

    ce să facă Colt intro lume plină de Clio ? ..va fi pus la colț..iute

  • LauCalin, miercuri, 07.03.2018 21:43

    O veste nu tocmai buna... pentru Mitsubishi. Prietenii știu de ce. Dar era de așteptat. Până la urmă Alianta Renault-Nissan își permite să bată cu pumnul în masă când e vorba de Mitsubishi. Uitati-va bine la Eclipse Cross. Sunt mari șanse să fie ultimul Mitsubishi serios.

  • someone, miercuri, 07.03.2018 22:19

    @ coltunas: in europa colt va lua bataie de la clio in fiecare zi . dar tu uiti de asia unde clio nici nu exista, iar vechiul colt facea numere f bune la vanzari. la fel si in rusia. la fel si in japonia. probabil si australia. daca tu crezi ca mitsu reinvie aceste modele doar pt europa, esti putin prea egocentric.

  • @LauCalin, joi, 08.03.2018 12:47

    :) subtil...prietenii stiu de ce

  • e-manuela, joi, 08.03.2018 18:06

    Buna! Nenea, va rog eu din suflet, cand mai citiți cărți din domeniul sănătății, aveti grija, o banala greșeala de tipar ar putea sa va ucidă!....